Legenda tragică a rock-ului timișorean

Legenda tragică a rock-ului timișorean

1
DISTRIBUIȚI

În luna noiembrie a acestui an se împlinește un deceniu de la trecerea în neființă a unuia dintre muzicienii care au scris istorie în rock-ul timișorean, Nae Tarnoczi.

Fost membru al trupelor Progresiv TM, Pro Musica, Bega Blues Band sau Cargo, Nae Tarnoczi era considerat un excelent basist. Era însă și un solist vocal îndrăgit,  iar cei care l-au auzit i-au comparat mereu vocea cu cea a lui Joe Cocker.

Artistul a debutat la vârsta de 15 ani în cartierul Iosefin, clubul fabricii „Mobila Banatului“, grație invitației unui prieten (Dorel Ivanovici), care activa în trupa Fuscher. „Mi-au cam tremurat picioarele. Emoția era mare. Și mai mare a devenit, când, fără să încep să trag la bass, colegii de școală mio-au aplaudat apariția. Bineînțeles, nu m-am făcut de râs cu chitara bass, ba am făcut și un solo bass. Cum s-ar spune la cei 15 ani ai mei am fost într-un prim contact cu publicul! Starea mea emoțională era aproape de nedescris: devenisem Nae Băsasarul“, își amintește regretatul artist în debutul cărții sale autobiografice, „Rock Story – La Vest de Bega“, apărută la editura Almanahul Banatului.

În epilogul acesteia, o altă figură legendară a rock-ului timișorean, regretatul critic muzical Petru Umanschi, spunea: „Anii se duc, toți îmbătrânim, doar Jim Morrison și John Lennon rămân tineri și totusi Nae mai speră ca sfatul «Cântă, luptă și așteaptă!» –  primit într-un oraș austriac de la impresarul lui Joe Cocker – să fie adevărat măcar pe jumătate…”. Activitatea muzicală a lui Nae Tarnoczi a fost evocată și de Doru Ionescu în cartea sa „Timpul chitarelor electrice“, dar și în cartea scrisă de criticul muzical Mimo Obradov dedicată rock-ului timișorean numită „Peste rock şi după roll”.

Întâlnire de neuitat

„Cea mai specială seară la barul hotelului Alba Wiesler a fost atunci când Joe Cocker, împreună cu trupa lui, ne-au fost auditoriu pentru câteva cântece (dedicate de noi, lor, «onorabililor»).


Am stat apoi la palavre, până-n zorii dimineții cu ei. Gentlemanului Joe Cocker, originar din orașul Sheffield, Anglia (printre cei mai se de seamă cântăreți ai lumii) i-am mulțumit… că exită și, printr-un gest respectuos, după ce ne-a dat un autograf, i-am dăruit stiloul meu Mont Blanc. Din cele peste trei ore de trocerai, două păreri m-au exaltat. Una a lui Joe Cocker, care și a întins arătătorul spre el întâi, și pe urmă spre plămânul meu, și a spus «noi care cântăm din piept, o să cântăm mult, toată viața. Uite, cred că pe Rod Stewart și pe Michael Bolton n-o să-i țină mult cântatul vocal, pentru că ei cântă din gât și nu din plămâni». Aproximativ jumătate din ce mi-a spus Joe mi-a tradus Gina, pentru că nu i-am înțeles engleza americanizată prea tare. I-am răspuns că visul meu este tocmai… longevitate profesională, să cânt până dau ortu’ popii.  A doua părere a fost mai interesantă. Managerul lui Joe a răspuns întrebării pe care i-o pusese Gina: Ce am putea să facem? Ne-ați auzit cum cântăm. Ce să facem ca să ajungem mai mult decât a cânta într-un bar? …Managerul (avea clasicul trabuc în gură, era chel, vesel și glumeț) ne-a dat următoarele trei sfaturi: «Cântați, așteptați, luptați». A doua zi am fost la concertul Joe Cocker and his band, invitați fiind de el însuși“, a povestit regretatul artist Nae Tarnoczi, în autobiografia sa.

În luna aprilie a anului 2009 la Filarmonica Banatul a avut loc un concert umanitar dedicat muzicianului timişorean Nae Tarnoczi. Evenimentul a inclus și o licitaţie a chitarei Telecaster a lui Lajos Varadi. La concert au cântat Doru Iosif & Saşa Staianovici, Trupa Vest, Amala, Bega Blues Band, Adi Bărar cu trupa Zomm, şi Ilie Stepan cu Horea Crişovan. Cu acea ocazie,  Arpad Kajtar declara: „Nae Tarnoczi este unul din primii basiști, dacă nu chiar primul basist electric, în adevăratul sens al cuvântului, din Timișoara. A cântat la începuturi prin cluburi ca până la urmă să se stabilească la o formulă mai stabilă cu Dinu Popescu la voce (un vocalist super) la clubul Ada Marinescu, așa l-am cunoscut eu, fiind prieten cu Dinu și vecini de cartier și de club. Cânta excepțional la bas, iar mai târziu s-a apucat de voie de nevoie să cânte și vocal, așa s-a dovedit că are și o voce foarte bună. Cel mai mult îi plăcea să cânte în stilul lui Joe Cocker, dar era înnebunit și după Al Jarreau. E unul din cei mai buni muzicieni ai orașului și îmi pare sincer rău de starea lui”.

Trupul neînsuflețit al solistului a fost descoperit în luna noiembrie a aceluiași an, spânzurat, în debaraua locuinței sale din Timișoara. La 59 de ani, Nae Tarnoczi era măcinat de boală. Artistul, plin de viață, cum l-au știut mereu prietenii, devenise o umbră.

1 COMENTARIU

  1. Articolul a pierdut un bun prilej să promoveze EXCEPȚIONALELE 4 cântece Pro Musica de pe vinilul Formații Rock 9. Acolo este dovada cea mai bună a excepționalei voci pe care a avut-o Nae. Ca Joe Cocker cântă o mulțime de vocaliști, unii chiar mai bine, să mă scuze damele din local.

Dă-i un răspuns lui stefan Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.