Proiecte în valoare de 30 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii rutiere...

Proiecte în valoare de 30 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii rutiere din Timiș

0
DISTRIBUIȚI

Mai multe drumuri din județul Timiș sunt modernizate în această perioadă. Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că zece cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră care se află în diferite faze de execuțiie în acest moment au o valoare de aproape 150 de milioane de lei. Aceste investiții sunt finanțate atât cu bani de la Guvern, cât și din bugetul propriu al CJ Timiș.

Unul dintre proiectele importante este cel referitor la lărgirea la patru benzi a drumului care leagă Timișoara de Moșnița Nouă. Este vorba de o investiție care se ridică la 28 de milioane de lei, proiectul fiind în procedura de achiziție publică pentru execuția lucrărilor. „Au fost depuse patru oferte, la momentul acesta comisia de evaluare analizează ofertele și sper ca într-o perioadă foarte scurtă să desemnăm câștigătorul și dacă reușim să nu avem contestații, să putem da cât mai repede ordinul de începere pentru această lucrare”, a explicat Călin Dobra.

Un alt proiect se referă la lărgirea de la două la patru benzi a drumului județean centură ocolitoare – aeroport, care are o valoare de 15 milioane de lei și care se află tot în stadiul evaluării ofertelor pentru execuție.

De asemenea, a început execuția lucrărilor cu scopul modernizării drumului județean 572, între localitatea Lucareț și limita cu jud.


Arad. Proiectul are o valoare de 12 milioane de lei, iar în toamnă reprezentanții CJ Timiș speră să fie finalizate lucrările.

Călin Dobra a mai precizat că în această toamnă ar putea fi scoată la licitație execuția lucrărilor cu scopul asfaltării drumului județean 591C, sectorul cuprins între DN 6 și Săcălaz, proiectul având o valoare de 7,2 milioane de lei.

Totodată, potrivit șefului CJ Timiș, drumul județean 609, între Valea Lungă și Cliciova, a fost modernizat, în urma unui proiect de 6,4 milioane de lei. De asemenea, a fost recepționat drumul județean 609, Valea Lungă – Cliciova, un proiect de 6,4 milioane de lei, iar DJ 588B, între Rovinița Mare – Percosova – Gherman, este în plin șantier, valoarea investiției fiind de 26 de milioane de lei. Totodată, se dorește modernizarea DJ 609, Bazoșu Nou – Bazoș – Recaș, în cadrul unui proiect de 21 de milioane de lei, care se află în procedura de licitație, fiind depuse ofertele.

În acest moment, în lucru se află și DJ Șipet – Folea, proiectul având o valoare de 4,8 milioane de lei, DJ 593, Sânmartinul Sârbesc – Sânmartinul Maghiar, o investiție de 5,8 milioane de lei, care va fi finalizat tot în această toamnă, precum și DJ 693, Seceani – Fibiș, în cadrul unui proiect de 16,5 milioane de lei, care se află în evaluarea ofertelor pentru execuție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.