Robu, indignat de situația din Cimitirul Eroilor, dar nu știe dacă administrația...

Robu, indignat de situația din Cimitirul Eroilor, dar nu știe dacă administrația sa are vreo vină

0
DISTRIBUIȚI

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, s-a declarat, astăzi, ”extrem de indignat” de situația de la Cimitirul Eroilor, unde iarba acoperă mormintele celor care au murit în decembrie 1989, iar flăcăra ”eternă” a fost stinsă pentru că municipalitatea nu a plătit factura pentru gaz metan.

”Este inadmisibil. Sunt extrem de indignat. Seara am aflat.


Așa ceva nu este de acceptat . Suntem în conflict cu administratorul cimitirului. Era o sumă de nimic, sub 6.000 lei. Au fost plătiți ieri dimineață, dar nu s-a putut da drumul la gaz pentru că s-a constatat că nu s-a făcut revizie de vreo doi ani la instalația de gaz. Trebuia plătit 260 lei. S-a plătit, s-a făcut revizia și s-a dat drumul”, a susținut primarul.

Întrebat dacă administrația pe care o conduce are vreo vină pentru această situație, Nicolae Robu s-a eschivat, afirmând că ”s-ar putea să aibă sau să nu aibă. Mă voi lămuri. Nu e de vină administrația primăriei pentru că nu avem sub control administrația cimitirelor pentru că s-a blocat totul în instanță. Nu m-au informat. Mă voi pronunța decât după ce voi verifica. Voi vedea când ni s-a trimis factura. Nu exclud nici să fi fost ceva făcut intenționat”.  Edilul șef a susținut că nu poate să verifice personal cimitirele, dar nu a oferit un termen până când va stabili vinovățiile în acest caz.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.