Primarul Robu continuă să-l protejeze pe Nasleu, cerându-i să aleagă între el...

Primarul Robu continuă să-l protejeze pe Nasleu, cerându-i să aleagă între el și gruparea de crimă organizată a lui Boncu

3
DISTRIBUIȚI

Nicolae Robu a declarat, astăzi, în cadrul conferinței de presă de la sediul PNL Timiș, că a avut o discuție cu fostul său consilier personal Ionuț Nasleu, în prezent director la Piețe SA, o societate aflată în subordinea Primăriei Timișoara. Vă reamintim că, aseară, Ionuț Nasleu a fost audiat ca martor la sediul DIICOT Timișoara în dosarul în care procurorii anti-mafia investighează mai multe cazuri de violențe comise de gruparea lui Lucian Boncu, inclusiv sechestrarea și maltratarea unui bărbat într-un club de jocuri.

Nasleu a făcut un obicei din a chefui cu Lucian Boncu și ai lui și a fost filmat într-un club de manele în timp ce se făcea dedicație „pentru frații lui, pentru armata lui, pentru Luci Boncu, pentru Alin Oiță, pentru Barbu, Sașa, pentru Marin Gheța, toată brigada”.

Întrebat de către un jurnalist dacă nu consideră că îi este afectată imaginea ca urmare a acestor legături cu lumea interlopă a lui Ionuț Nasleu, Nicolae Robu a răspuns afirmativ.

„Ba da și vreau să vă spun că am avut o discuție. L-am chemat astăzi la mine pe Ionuț Nasleu și dacă până acum erau anumite calificative atribuite unor prieteni de-ai lui vechi, fără să fie acuzați de ceva cu probe evidente, ci doar pentru că au intrat în conștiința publică drept personaje din lumea interlopă și asta am putut trece cu vederea, pentru că el mi-a dat următoarea explicație și a reiterat-o astăzi. Mi-a spus că el acum nu știu câți ani mergea la box, a adus K-1 în România, el a avut franciza pentru asta, și acolo a intrat în contact cu acești oameni care făceau sportul box, diverse categorii de box.


S-au și împrietenit, dar când ei au ajuns să facă diverse fapte, relațiile s-au răcit, el nu a fost participant la nimic din lucrurile care li se pun lor în cârcă”, a explicat Nicolae Robu.

De asemenea, primarul Timișoarei a precizat că i-a dat un ultimatum lui Ionuț Nasleu, în sensul în care să-i transmită dacă se dezice de el sau de prietenii lui.

„Eu vă spun acum cu toată sinceritatea, știți că nu joc niciodată la mai multe capete. I-am spus astăzi foarte clar. Ionuț, în momentul în care, am înțeles că sunt înregistrări cu o parte din cei despre care se spune că sunt prietenii tăi și tu spui că sunt prietenii tăi, înregistrări din care rezultă că ei consumă droguri și lasă suspiciuni, până la ora actuală nu putem vorbi de mai mult de atât, că ar fi și traficat droguri, tu trebuie să te decizi și să faci o declarație publică. De cine te dezici, de mine sau de ei. Să fi prieten în același timp și cu mine și cu oameni filmați în timp ce se droghează, nu se poate. Exact cu aceste cuvinte i-am spus astăzi că trebuie să ia o decizie. Nu i-am dat termen, dar mă aștept să înțeleagă că vreau în cursul zilei de astăzi să se întâmple lucrul acesta”, a precizat Nicolae Robu.

Edilul-șef susține că în timpul discuției pe care a avut-o astăzi cu Ionuț Nasleu, acesta s-a jurat că nu a făcut nimic ilegal. „El și astăzi s-a jurat că niciodată nu a făcut nimic ilegal, că el niciodată nu o să mă facă de râs prin faptele lui personale, că dacă alții au greșit, trebuie să dea socoteală. Îmi împărtășește teoria mea, că fiecare răspunde pentru sine și că el nu girează pentru nimeni, așa cum spun eu, că eu nu girez pentru nimeni. Am acest principiu de viață, am încredere în anumiți oameni, dar s-a dovedit, nu în relație cu mine, ci în toată istoria omenirii, că omul este o ființă foarte complexă, capabilă de foarte multe lucruri și nu știi niciodată de ce sunt în stare oameni în care ai încredere. (…) Eu zic că trebuie să judecăm în prezumția de bună credință, să avem încredere în oameni, așa fac eu, deși mi-am încasat-o de la foarte mulți. (…) El încă o dată se jură că nu a participat, eu i-am spus să nu fie nici la chefuri, nici în cluburi sau niciunde, alături de acești oameni nu a fost niciodată și, în fine, că e firesc, știindu-se că a avut relații cu el, să fie chemat și el ca martor să dea declarații. Ceea ce și mie mi se pare elementar. Dar aici trebuie să se decidă, sper că am fost destul de clar”, a declarat Nicolae Robu.

 

3 COMENTARII

  1. Voi vedeți ce fete au indivizii, doamne ce femeie ar putea pupa așa guri de canal, vai doamnelor vă compătimesc, cum dracu stă nevasta roscata cu el, că celalalt nici cu bani nu reușește vb fetele plin cluburi, și mai zic că și pute de la o poștă, toate fug de el, vedeți ce am votat, poftim poza, asta avem, din profesor, infractor, Nasleu tu chiar nu faci duș, fa bă duș că e ok, nu mușcă apa, frumos primar are Timișoara, dar ei să știți că se cred frumoși, asta e culmea impotentei, mai mare durere nu îți trebuie, doar sa ți dea Dumnezeu asemenea față, și te ai supt pe viață, nici cu mii de euro n o mai schimbi, vedeți dragilor Dumnezeu nu bate cu bota, doar prin Bota, așa că noi ceilalți normali să mulțumim că nu suntem în locul lor.

Dă-i un răspuns lui gogu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.