Problema monumentelor. Timișoara și alte localități din Timiș au încălcat legea prin...

Problema monumentelor. Timișoara și alte localități din Timiș au încălcat legea prin amplasarea unor statui

0
DISTRIBUIȚI

În ultima vreme, administraţia locală din Timişoara dar şi mai multe unităţi administrative din judeţ au început să amplaseze pe spaţiul public tot mai multe  obiecte care se doresc a fi considerate monumente, dar cele mai multe dintre ele nu au aprobarea Comisiei Naţionale a Monumentelor de For Public, aşa cum cere legea, aceasta fiind singura în măsură să se pronunţe cu privire la calitatea artistică a acestora. Fenomenul nu este nou, obiecte lipsite de valoare artistică pompos intitulate „monumente de for public”, care nu sunt decât nişte kitsch-uri desăvârşite, au mai apărut în ultimii ani la Sânnicolau Mare, Teremia Mare şi în alte localităţi, dar cum înlăturarea lor este anevoioasă, fenomenul ia amploare.

Timişoara nu face, desigur, excepţie de la încălcarea legii. În Piaţa Victoriei, vis-à-vis de statuia Regelui Ferdinand – lucrare a regretatului sculptor Peter Jecza, a apărut, ca din senin, un „bust” al Reginei Maria executat de Gheorghe Ardelean, o lucrare mai mult decât modestă din punct de vedere artistic, căreia i s-a găsit şi un amplasament nefericit.


A fost aşezat fără nici o aprobare, deşi primăriei i s-a atras atenţia că aceasta este necesară. Administraţia locală a fost amendată cu 20.000 de lei şi s-a cerut revenirea terenului la starea iniţială sau intrarea în legalitate dar primăria s-a mulţumit să plătească amenda, din banii contribuabililor, iar bustul a rămas neclintit, căci aşa cum constata directorul direcţiei de cultură, Sorin Predescu, „autorităţile publice devin din ce în ce mai autonome faţă de lege”.

O situaţie similară se întâlneşte şi pe aleea personalităţilor din parcul Scudier. Aici există doar un aviz general pentru întreaga alee, nu şi pentru fiecare bust în parte, cum prevede legea, care, dacă ar fi fost respectată, „şi soclurile şi statuile ar fi arătat altfel dacă treceau prin filtrul comisiei” e de părere Sorin Predescu. „Direcţia de cultură poate doar să dea amenzi, acestea sunt plătite dar pentru rezolvarea situaţiei se ajunge în instanţă, iar procesele durează” a adăugat directorul direcţiei de cultură.

Felul în care sunt întreţinute monumentele din oraş nu este, nici el, un motiv de laudă, din multe lipsesc bucăţi, dar în primărie nu numai că nimeni nu ştie cine trebuie să se ocupe de acest lucru, dar se şi propun soluţii care de care mai năstruşnice. Bunăoară, statuia lui Emanuil Ungureanu, care a dispărut de mai multă vreme de pe soclul din faţa liceului Electromotor, a fost recuperată şi ar trebui restaurată. Un dosar de restaurare însă nu există iar primăria susţine că are omul potrivit: „un om nemaipomenit, care se pricepe la sudură”. Nici vorbă de restaurator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.