Timișorenii care se implică în activități de voluntariat, recompensați cu Medalia recunoștinței...

Timișorenii care se implică în activități de voluntariat, recompensați cu Medalia recunoștinței de către primărie

1
DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara intenționează să-i premieze pe locuitorii care se implică în activități de voluntariat. Astfel, astăzi, pe masa aleșilor locali, în plen, va sta un proiect de hotărâre cu privire la instituirea și acordarea „Medaliei Recunoștinței Municipiului Timișoara”.

„Medalia recunoștinței a Municipiului Timişoara se acordă în semn de recunoștință pentru dăruire voluntară și pentru merite deosebite aduse comunității”, scrie în documentația care însoțește proiectul de hotărâre.

Potrivit reprezentanților Primăriei Timișoara, această medalie va fi acordată în fiecare an, în luna decembrie, persoanelor care, prin implicarea civică în regim de voluntariat, „au adus o contribuție deosebită și s-au făcut remarcați în promovarea municipiului prin acte de o beneficitate excepțională”.

Propunerile pentru acordarea medaliei recunoștinței se vor face în fiecare an, în perioada 1 – 30 noiembrie, de către instituțiile de învățământ, instituțiile de cultură, instituțiile de sănătate, instituțiile administrației publice, asociații și fundații nonguvernamentale cu activitate notabilă în ultimii trei ani și SALVO.


Propunerile trebuie să conțină și o expunere de susținere a meritelor.

Acestea vor fi analizate și jurizate de către o comisie stabilită prin dispoziția primarului și vor fi postate pe site-ul Primăriei Timișoara cu o scurtă descriere. Toate propunerile vor putea fi votate online, timp de o săptămână. Primul clasat, în baza aprecierii comisiei și a votului online, va primi Medalia recunoștinței.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui tibi Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.