Timișorenii de la dordeduh au susținut un concert aniversar care a marcat...

Timișorenii de la dordeduh au susținut un concert aniversar care a marcat zece ani de existență a formației

0
DISTRIBUIȚI

Formația timișoreană dordeduh a susținut un concert aniversar, care a marcat zece ani de existență a trupei, evenimentul desfășurat sâmbătă seara, în București, având parte de un succes deosebit în rândul amatorilor de rock.

Alături de membrii formației, la acest concert memorabil s-au aflat și câțiva invitați speciali, iar din program nu au lipsit compoziții scrise sub numele Negură Bunget, câteva piese de pe albumul “Dar de duh” dar și trei melodii în premieră care vor fi lansate pe următorul material discografic al trupei, programat să apară în 2020.

Membrii trupei timişorene dordeduh au susținut de-a lungul anilor o serie de concerte în afara țării, printre locurile unde au cântat numărându-se Exit Festival, Wacken sau Hellfest.


După 15 ani de dedicare şi inovaţie muzicală în Negură Bunget, membrii fondatori şi compozitorii principali Hupogrammos şi Sol Faur au fondat dordeduh în anul 2009. Continuând calea pornită cu Negură Bunget, trupa duce experienţa muzicală mai departe, dând naştere unei fuziuni dintre o abordare vizionară a black metal-ului, sonorităţi tradiţionale şi muzică progresivă experimentală. Viziunea muzicală este completată de un background conceptual puternic ce se poate regăsi şi în numele formaţiei, ce combină termenul “dor” – unul dintre cele mai adânci sentimente omeneşti ce relevă sentimentul lipsei unei conexiuni sufleteşti, împreună cu cuvântul “duh”, ce oferă conexiune omului cu transcendenţa, cu universul. Primul album al formaţiei, Dar de duh, a fost lansat la sfârşitul anului 2012. Materialul discografic al timişorenilor a fost editat la casa de discuri germană Prophecy Records.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.