Vești proaste aduse de meteorologi. Începând de mâine, vremea se schimbă radical. În condițiile în care termometrele vor arăta și 4 grade Celsius pe timpul nopții, la Timișoara, și cel mult 17 grade Celsius ziua, Colterm a luat decizia de a începe să dea drumul la căldură în caloriferele abonaților.
Reprezentanții societății informează că începând de mâine, 3 octombrie, încep probele la cald. ”În vederea pregătirii funcționării în bune condiții a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică a municipiului Timișoara, în sezonul de încălzire 2019-2020, și având în vedere că temperaturile exterioare vor scădea semnificativ, începând de joi, 3 octombrie 2019, ora 9, vor începe, etapizat, probele la cald ale instalațiilor de încălzire”, a transmis Colterm.
Astfel, într-o primă etapă, căldura se va livra la parametrii reduși, plecarea din puctele termice fiind reglată la 35 grade C.
Potrivit colterm, până luni, 7 octombrie, se va livra căldură în regim continuu, după care, în funcție de evoluția temperaturilor exterioare în următoarele zile, temperatura va crește sau, în cazul în care vremea se va încălzi, se va lua măsura livrării căldurii doar în timpul nopții sau chiar întreruperea acesteia, dacă va fi cazul.
În acest sens, reprezentanții societății de termoficare le solicită abonaților din Timișoara să-și deschidă instalațiile interioare, cel puțin în primele două-trei zile de la începerea livrării încălzirii, pentru a putea fi identificate eventualele probleme care pot apărea la pornirea sistemului de încălzire.
”De asemenea, anunțăm că din cauza unor probleme tehnice care pot apărea în instalațiile de distribuție ce aparțin Colterm, este posibilă întreruperea livrării căldurii pe anumite trasee, până la remedierea acestora. În cazul în care consumatorii se confruntă cu probleme tehnice sau dacă până la ora 20 a zilei de vineri, 4 octombrie 2019, constată că nu au căldură, aceștia pot suna la Dispeceratul Colterm, la numerele de telefon 0256 494 133, 0356909 (tasta 4) și 0756061468”, au informat reprezentanții societății de termoficare.