Migranți rătăciți, prinși în Timiș, la granița dintre România și Serbia

Migranți rătăciți, prinși în Timiș, la granița dintre România și Serbia

0
DISTRIBUIȚI

Doi rătăciți” au fost depistați de polițiștii de frontieră, la granița dintre România și Serbia. Migranții au fost interceptați de polițiștii de frontieră joi, 14 noiembrie, puțin după căderea întunericului și le-au declarat oamenilor legii că voiau să ajungă în Austria, însă s-au rătăcit.

Polițiștii de frontieră de la Sânnicolau Mare i-au surprins pe cei doi bărbați la granița dintre România și Serbia, ieri, în jurul orei 18.30.


Migranții se aflau la aproximativ 200 de metri de frontieră, nu își puteau justifica prezența în zonă și nici nu vorbeau limba română.

Au fost conduși la secție, iar polițiștii de frontieră au stabilit că este vorba de un cetățean egiptean și un libian, de 22, respectiv 31 de ani. Le-au declarat oamenilor legii că voiau să ajungă în Ungaria, iar mai apoi în Austria, însă s-au rătăcit.

Polițiștii de frontieră fac cercetări petnru infracțiunea de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Au fost predați Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţi de Azil Timişoara, în vederea dispunerii măsurilor legale, ce se impun.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.