Primarul Robu, optimist: „Sper ca în 2020 toate clădirile din Piața Victoriei...

Primarul Robu, optimist: „Sper ca în 2020 toate clădirile din Piața Victoriei să fie reabilitate”

1
DISTRIBUIȚI

cladirea palace

Nicolae Robu susține că sunt șanse ca, pe parcursul anului 2020, în Piața Victoriei să putem admira toate clădirile istorice reabilitate. De altfel, în viitorul apropiat, una dintre cele mai mari clădiri din centrul orașului va avea fațada modernizată. Este vorba de Palatul Dauerbach, cunoscut și sub numele de Palace, unde au fost deja puse schele.

„Eu sper că pe parcursul anului 2020 vom ajunge ca toate clădirile din Piața Victoriei să fie reabilitate. Pe partea pe care este bustul Regelui Ferdinand avem schele pe mai mult de două treimi. Acea clădire Palace este imensă, este cea mai mare.


La numărul 6, chiar lângă bustul Regelui Ferdinand, înspre catedrală, acoperișul este făcut și sunt toate autorizațiile emise, trebuie să înceapă lucrările și acolo. La numărul 8, ultima, cea de pe colț, de asemenea, eu le-am tot explicat și săptămâna trecută am trimis din nou poliția locală să dea amenzi. Nu iertăm pe nimeni, nu ne înduioșează nimeni, să fie limpede. Fața Pieței Victoriei trebuie să se schimbe și folosim pârghiile pe care le avem. Mai întâi, vorba bună, nu funcționează vorba bună, amenzi la maximum, supraimpozitare la maximum. Asta vom face până la capăt, poate să se supere oricine. Va intra și ea, mi s-a transmis, dar până nu începe să se lucreze, vom da amenzi în continuare. Dacă unii nu au ce face cu banii și vor să-i cheltuie pe amenzi, n-au decât, e opțiunea lor, nu-i a noastră. N oi nu vrem să amendăm pe nimeni, noi vrem ca fiecare proprietar să respecte orașul și să-și facă datoria față de proprietatea sa, să-și îngrijească proprietatea. Nu se îndeplinesc condițiile de a beneficia de asistență financiară din partea primăriei, să se facă reabilitarea pe banii proprietarilor, că altfel va fi rău”, a declarat primarul Timișoarei.

Nicolae Robu nu a știut să ofere mai multe detalii și despre clădirile aflate pe partea cealaltă a Pieței Victoriei, pe care se află bustul Reginei Maria, dinspre sediul Primăriei Timișoara. „Sunt mai puține clădiri, pentru că sunt și niște blocuri. Și acele blocuri ar trebui să fie reabilitate și înnoite la nivel de fațadă”, a precizat Nicolae Robu.

1 COMENTARIU

  1. Domnule primar de ce nu apelati la propietari care le dețin, poate îl sunați pe Carpaci să vă facă o sponsorizare, sau vorbiți cu interlopii și vă ajută.

Lasă un răspuns la Sondaci Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.