Primii polițiști care au intrat în „blocul morții” din Timișoara au ajuns...

Primii polițiști care au intrat în „blocul morții” din Timișoara au ajuns la spital

1
DISTRIBUIȚI

Mai mulți polițiști s-au prezentat, miercuri, la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean din Timișoara pentru investigații medicale.

„Facem precizarea că în cursul zilei de ieri mai mulți polițiști care au fost implicați în activitățile de investigare a evenimentului petrecut pe strada Miorița, s-au prezentat la spital pentru a-și efectua un control preventiv”, a transmis IPJ Timiș.

Conform tion.ro se pare că ar fi vorba despre nouă polițiști, câțiva dintre ei criminaliști, care au fost investigați de medicii de la Urgențe.


În cazul unora dintre ei au fost descoperite „analize proaste la ficat”, iar aceștia au primit medicație și au fost lăsați să plece acasă. Informația care indica că aceștia ar avea probleme de sănătate, chiar dacă nu grave, a fost infirmată vehement de toți reprezentanții structurilor implicate în gestionarea cazului.

Vă reamintim că doi copii și o femeie au murit după o deratizare cu substanțe toxice pentru oameni într-un bloc de pe strada Miorița, iar în prezent mai sunt internate 40 de persoane, dintre care 29 copii la spitalul „Louis Țurcanu”, opt adulți la Spitalul Județean și trei adulți la Spitalul Municipal.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Nicolae Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.