Bărbat de 50 de ani, mort după ce și-a băgat o petardă...

Bărbat de 50 de ani, mort după ce și-a băgat o petardă aprinsă în gură

0
DISTRIBUIȚI

Un bărbat de 50 de ani din comuna Belcești, județul Iași, a murit după ce și-a băgat în gură o petardă aprinsă. Medicii care au ajuns la fața locului nu au mai putut să îi salveze viața, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Incidentul a avut loc miercuri seară, în comuna Belcești, județul Iași.

„Am fost solicitați în jurul orei 20 pentru un bărbat cu leziuni post explozie de petardă, petardă pe care și-a introdus-o în cavitatea bucală aprinsă.


A fost trimisă ambulanța cu medic de la Târgu Frumos, dar din păcate leziunile erau incompatibile cu viața”, a declarat Diana Cimpoeșu, medic șef al UPU SMURD Iași.

Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal.

„Politiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că bărbatul de 50 de ani, din comuna Belcești, fiind sub influența alcoolului, s-ar fi autoaccidentat cu un articol pirotehnic, iar ulterior a fost declarat decesul acestuia. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

Medicina legală urmează să stabilească dacă bărbatul se afla sau nu sub influența băuturilor alcoolice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.