Nicolae Robu: Cel mai probabil sala polivalentă nu va fi gata în...

Nicolae Robu: Cel mai probabil sala polivalentă nu va fi gata în 2021

0
DISTRIBUIȚI

sala polivalenta

În anul 2021, când Timișoara va deține titlul de Capitală Culturală Europeană, orașul nu va avea finalizată sala polivalentă modernă de 16.000 de locuri, care ar urma să fie construită cu bani de la Guvern, prin Compania Națională de Investiții.

Nicolae Robu a declarat, astăzi, în cadrul conferinței de presă de la sediul PNL Timiș, că ieri a discutat cu noul ministru al Dezvoltării pe marginea acestui subiect, afirmând că speră ca guvernul să aloce bani cât mai repede pentru sala polivalentă.

„Ieri am avut o discuție cu domnul ministru al Dezvoltării privind sala polivalentă. Evident că vom avea bani în bugetul de anul viitor pentru a se merge pe ceea ce trebuie făcut, pe preparativele în zona de proiectare în vederea execuției efective a lucrării și apoi să trecem la execuția efectivă. Sigur, trebuie parcursă licitațiile, CNI se ocupă de toate acestea. Noi acum facem pe banii noștri o nouă ediție de ridicări topo și studiu geo, în curând vor fi gata și le vom transmite la CNI. Tema de proiectare, nota conceptuală sunt făcute, sunt transmise la CNI.


Noi ne-am mișcat repede și am încredere în Guvernul PNL că va alimenta cu bani acest proiect major al Timișoarei și pot spune un proiect major al României, până la urmă, având în vedere că Timișoara va reprezenta România din postură de Capitală Culturală Europeană în 2021 și apoi și în anii următori Timișoara va rămâne un punct de maxim interes turistic și tot România va fi reprezentată și de fosta capitală culturală europeană și în 2022, și în 2023, și așa mai departe”, a afirmat Nicolae Robu.

Primarul Timișoarei a precizat că, cel mai probabil, în prima parte a anului viitor se va scoate la licitație proiectarea. Prin urmare, în 2021 doar se vor începe lucrările la noua sală polivalentă, care nu au cum să fie finalizate în același an.

„În prima parte a anului viitor se scoate proiectarea la licitație, de îndată ce va fi bugetul stabilit. Nu exclud să nu fie nevoie să se aștepte aprobarea legii bugetului. S-ar putea să existe suficientă prevedere bugetară pentru așa ceva pe 2019, încât mergând pe a 12-a parte din ce a fost în 2019, să se poată da drumul la începutul anului 2020 la proceduri, chiar înainte de a se adopta legea bugetului. Cel mai probabil în 2021 nu va fi gata sala polivalentă. De început sigur vor începe lucrările. Eu sunt convins că vor începe lucrările până atunci. La asemenea proiecte nu pot să vină firme neserioase”, a detaliat Nicolae Robu.

Pe de altă parte, primarul Timișoarei susține că în oraș va exista, totuși, o sală polivalentă funcțională în anul 2021, cu 2.500 de locuri. Este vorba de sala Universității Politehnica din Timișoara, unde lucrările au început în urmă cu aproape zece ani, investiția nefiind finalizată nici în acest moment.

„Se lucrează la sala polivalentă a Universității Politehnica din Timișoara. Este adevărat că nu în ritmul în care conducerea universității își dorește, dar se lucrează. Această sală va fi gata pentru 2021”, a precizat Nicolae Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.