p>

Concertul legendarei formații Celelelalte Cuvinte, desfășurat vineri seara la Escape Underground Hub, a reușit să declanșeze memorii de neuitat multora dintre spectatorii prezenți care au asistat la evenimentul care a marcat lansarea dublului disc „Electric Live“. Așa cum se întâmplă de obicei la recitalurile Cuvintelor, atmosfera creată de public a fost una de vis, iar un alt „amănunt“ care a făcut ca această seară să fie una irepetabilă și memorabilă a fost faptul că trupa aflată pe scenă a susținut primul ei concert „oficial“ exact cu 38 de ani în urmă, în sala festivă a Casei Studenților, pe 13 decembrie 1981!. De altfel, pe parcursul concertului, publicul a fost răsfățat cu o serie de proiecții care au inclus și poze din perioada de început a formației, în care s-au recunoscut și câțiva spectatori din sală.
Piesele incluse în playlist au inclus „Stem“, „Așa e viața mea“, „Se lasă rău“ sau „Un sfârlșit e un început“. Evident, din program nu avea cum să lipsească „Iarbă prin păr“, piesă care în concertul de ieri a avut parte de un intro al regretatului Florin Pittiș: „Și am văzut atunci ce nu mai văzusem de pe vremea formației Phoenix. O grădină întreagă…șase mii de oameni ținându-se de mâni, legănându-se și cântând Iarbă prin păr pe obrajii ei, pe ochii căprui, ce plângeau la zei…Este vorba de grupul Celelalte Cuvinte“, au fost cuvintele care au emoționat pe bună dreptate o sală întreagă. După terminarea show-ului, spectatorii au cântat la unison „La mulți ani“, iar membrii trupei au primit din partea organizatorilor spectacolului un tort aniversar și au ciocnit o cupă de șampanie. Succesul spectacolului acesta „irepetabil“ (după cum a recunoscut și solistul Călin Pop pe scenă) a fost punctat și de faptul că după ce au coborât de pe scenă, membrii trupei au acordat o serie de autografe și s-au fotografiat cu fanii.
Foto: Marcel Neag