Speranţe de 2… 020

Speranţe de 2… 020

0
DISTRIBUIȚI

Noi cei care am rămas aici suntem nişte optimişti incurabili. Aproape nimic din ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani nu ar indica un viitor luminos în România, în care câinii să umble cu covrigi în coadă. Am tot sperat. Că vor fi pedepsiţi cei care au greşit înainte de 1990 şi cei de după… Că va fi mai bine în UE, NATO sau în altă alianţă transfrontalieră. Poate parţial e, dar nu suficient. Nu pentru cei peste 400.000 de „ăştia” care au solicitat deja rezidenţă post-Brexit în Marea Britanie. Un oraş de mărimea Timişoarei se „află” deci peste Canalul Mânecii, altele sunt în Italia, Spania, Franţa sau Germania. Iar pentru ei anul 2019 a fost o confirmare că au procedat bine când au ales calea pribegiei. Regresul ţării a fost totodată şi puternic moral, cu aşa lideri politici mai mare ruşinea.


E cu siguranţă o perioadă de uitat din istoria recentă.

Am rămas cu speranţa, ca de obicei, şi în plan personal ne propunem multe. Un trai mai bun şi fericit. Mereu însă apare altă problemă de rezolvat, dar ai încredere că mâine va fi mai bine, chiar dacă şansele sunt slabe să se întâmple asta imediat. Cred că suntem programaţi „din fabrică” să gândim totuşi pozitiv: „Fie pâinea cât de rea…”. Altfel, am fi plecat şi noi, demult şi departe. Probabil că mereu apare acel fir, de care te poţi lega pentru a rămâne şi lupta.

Am asistat însă cum răbdarea multora s-a evaporat. Şi nu din drame, ci din situaţii simple, viaţa de zi cu zi. Sistemul i-a saturat treptat de dragostea de pământurile natale. Chiar dacă situaţia lor era una mai mult decât stabilă în comparaţie cu cel din stânga sau din dreapta. Sărbătorile mai îndulcesc amarul, dar, la general, 2020 nu poate aduce minuni peste noapte. Sigur, din pix, banii poate vor fi mai mulţi, dar oare la fel de valoroşi? Pentru că asta ne interesează în primul rând. Dar nu tinde să fie o dorinţă de îmbogăţire, ci una de supravieţuire. Oare cât vor mai rezista cei care au mai rămas, cred că e doar o chestiune de timp. Dar asta e o viziune pesimistă, „netradiţională”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.