Voucherele de vacanță, motor al creșterii vânzărilor în turism. Cifrele companiei de...

Voucherele de vacanță, motor al creșterii vânzărilor în turism. Cifrele companiei de călătorii Eximtur în 2019

1
DISTRIBUIȚI
Lucia Morariu, președintele Eximtur

Compania de călătorii EXIMTUR a încheiat anul 2019 cu un volum de vânzări de aproximativ 71 milioane euro, în creștere cu 10% față de rezultatul anului anterior. Principalele motoare ale creșterii înregistrate au fost reprezentate de voucherele de vacanță și de vânzările online de servicii externe și interne.

Vânzările pentru servicii de călătorie în România au avut o pondere de 30% din totalul încasărilor, respectiv 33,6 milioane euro.  Dintre acestea, un procent de 30%, aproximativ 10 milioane de euro, au fost vânzări contra vouchere de vacanță. Cifra de vânzări aferentă  serviciilor de călătorie în străinătate a fost de 16,7 milioane euro, iar vânzările obținute în urma biletelor de avion emise au însumat 20,2 milioane euro

“Rezultatele anului 2019 se datorează în egală măsură clientilor noștri, cei care ne onorează cu încredere de 27 de ani,  și echipei EXIMTUR, o echipă în care experiența se îmbină cu tinerețea și pentru care respectul pentru siguranța și confortul călătoriei clientului reprezintă motivația și satisfacția muncii de zi cu zi.” a declarat Lucia Morariu, președinte EXIMTUR.

Aproximativ 203 000 clienți au apelat la companie în 2019 pentru servicii de călătorie în România.


Stațiunile balneare, stațiunile montane,  Delta Dunării  și pensiunile turistice au fost  la mare cerere pe tot parcursul anului precedent, volumul vânzărilor de sejururi în acest tip de destinații fiind mai mare cu 47% față de anul 2018.

Cererea pentru Litoral a avut, de asemenea, o dinamica în creștere, cifra de vânzări pentru această categorie de vacanțe fiind cu 20% mai mare.  Și numărul sejururilor în orașele turistice din România a crescut semnificativ, compania înregistrând vânzări mai mari cu 36% pentru acestea.

Primele zece stațiuni turistice autohtone preferate de turiști în 2019 au fost: Mamaia, Băile Felix, Eforie Nord, Venus, Băile Herculane, Saturn, Jupiter, Călimanești-Căciulata, Neptun, Sovata.

Și în 2019, Turcia, Grecia și Bulgaria au format topul destinațiilor cele mai accesate de românii care călătoresc în străinatate în scop recreațional.

Creșteri importante au fost înregistrate și pentru destinațiile Tunisia, Mexic și Republica Dominicană, principalele motive fiind ofertele bune, serviciile all inclusive, dar și climatul liniștit de la destinație.

Diviziile specializate ale companiei – business travel și organizare evenimente, leisure și incoming – au deservit peste 341 000 clienți. Compania a emis pe parcursul anului trecut 63 000 bilete de avion.

 

1 COMENTARIU

  1. Voucherele de vacanța au mărit doar prețul sejurului,condițiile in schimb sunt aceleași.
    Afacere excelenta pentru agențiile de turism și patronii de hoteluri,salarii de mizerie la angajați,serviciile la nivelul salariului minim oferit,așa ca turistul suferă

Dă-i un răspuns lui Tedy Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.