Mesajul tăios al lui Călin Dobra despre prezența lui Bojin pe listele...

Mesajul tăios al lui Călin Dobra despre prezența lui Bojin pe listele PSD la CJT. Pe cine ar susține pentru funcția de primar al Timișoarei

1
DISTRIBUIȚI

Călin Dobra, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, se pregătește să câștige un nou mandat în fruntea instituției de pe bulevardul Revoluției 1989. Mult mai liniștit acum, după ce a primit votul de încredere din partea Partidiului Social Democrat, de care-l leagă aproximativ 20 de ani de carieră politică.

Nu a fost, însă, sigur că va fi desemant drept reprezentant al PSD pentru candidatura la CJ Timiș. „E un vot de responsabilitate. Tot timpul am fost liniștit. Indiferent că mă va valida sau nu partidul pentru funcție, pentru candidatură. Niciodată nu m-am cramponat de vreo funcție. Am fost tot timpul conștient că este pe o anumită perioadă și că e limitat și trebuie să știi când nu mai ești agreat de echipa din care ai făcut parte, să te retragi. Cred că încă 4 ani de zile trebuie să duc la bun sfârșit proiectele pe care le-am inițiat”, a declarat Dobra, la emisiunea PRESSALERT LIVE.

Dacă nu ar fi fost desemnat candidat al PSD-ului, Călin Dobra spune că ar fi plecat acasă. „Nu m-aș fi dus la PRO România. Peste câteva luni fac 20 de ani de PSD. Din punctul meu de vedere, indiferent că PSD a fost la un moment dat la 45% și acum e la 25%, trebuie și ai obligația ca atunci când ai beneficiat de avantajele partidului pe prima poziție, să rămâi și când e într-o situație mai delicată”, a opinat Dobra.

Într-o ediție anterioară a PRESSALERT LIVE, candidatul USR la președinția CJ Timiș, Cristian Moș, a susținut că dacă va ajunge în fruntea consiliului județean, va solicita un audit intern și va restructura aparatul administrativ, în care „unele persoane doar plimbă aer”.


„Eu am respect foarte mare față de colegii mei din CJ. Îi cunosc foarte bine și am doar cuvinte de laudă. Legat de lozinca că Timișul merită mai mult, putem face o analiză foarte pertinentă. Județul este pe locul 2 la ceea ce înseamnă PIB pe cap de locuitor, salariu mediu pe economie. Este meritul județului prin prisma multor aspecte, poziționarea geostrategică, avantajul prin prisma că suntem traversați de autostradă, un aeroport în plină dezvoltare. […] În ceea ce privește auditul extern, mi-aș dori ca și contracandidații mei să studieze ce înseamnă administrația publică. Să nu facă afirmații doar de dragul lor. CJ este verificat în fiecare an de echipa de control din Curtea de Conturi”, i-a răspuns Dobra lui Cristian Moș, la PRESSALERT LIVE.

Deși Alfred Simonis a spus că nu are nicio problema ca pe lista candidaților PSD pentru o funcție de consilier județean să se regăsească și Titu Bojin, dacă se va înțelege cu Călin Dobra, actualul președinte al CJ Timiș a ezitat să dea un răspuns exact. Chiar din contră, a lăsat de înțeles contrariul.

„Eu am o relație bună cu Bojin la nivel de CJ, dar din pucnt de vedere politic trebuie să discut cu colegii. Eu îmi doresc o echipă tânără, cu viziune, o echipă care să demonstreze pe viitor că a meritat locul eligibil. Candidații sunt validați de Biroul Permanent Județean. Eu nu pot să propun candidați pe lista CJ”, a evitat răspunsul Călin Dobra. Președintele CJT a spus că, pentru funcția de primar al Timișoarei, l-ar susține pe fostul său coleg de partid, Marius Craina, care acum candidează din partea Pro România.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui ++ Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.