Elevii călătoresc gratuit și în acest an cu mijloacele de transport în...

Elevii călătoresc gratuit și în acest an cu mijloacele de transport în comun din Timișoara. Ce trebuie să facă pentru a primi abonamentul

0
DISTRIBUIȚI

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că primăria acordă și în acest an gratuitate pe mijloacele de transport în comun unor categorii de cetățeni.

Una dintre categorii este cea a elevilor care învaţă în școlile din Timişoara. Potrivit STPT, gratuitatea se acordă tuturor elevilor care frecventează instituţiile de învăţământ din oraș, pe baza cardului emis de STPT, în baza BI/CI şi carnetului de elev vizat la zi, la toate punctele de vânzare STPT.


Facilitatea se acordă elevilor până la 19 ani, indiferent de forma de şcolarizare, inclusiv în vacanţe.

Anual, abonamentele elevilor trebuie reîncărcate cu titlul valabil pe anul în curs, la oricare dintre cele 18 puncte de vânzare societății.

„Facem un apel pe această cale către toţi elevii care folosesc mijloacele de transport în comun să se prezinte la oricare dintre cele 18 puncte de vânzare pentru reîncărcarea abonamentului cu titlul valabil pentru anul 2020. Menţionăm că toţi elevii care beneficiază de această gratuitate pot circula pe mijloacele de transport în comun doar pe baza cardului actualizat emis de STPT”, au informat reprezentanții instituției.

Programul celor 18 puncte de vânzare este în intervalul orar 06.00 – 21.00, în fiecare zi, de luni până sâmbătă, iar duminica au programul de la ora 08.00 până la ora 16.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.