Colecţia de arheologie a Complexului Muzeal Arad este cea care promovează în februarie exponatul lunii, aducând în faţa publicului un vas de lut descoperit în hotarul localităţii Zăbrani cu mai bine de jumătate de secol în urmă şi restaurat ulterior. Cercetările făcute aici au scos la iveală o aşezare dacică din secolele I-II d.Ch., după cum arată locuinţa-bordei şi artefactele descoperite. Au reţinut atenţia fragmente ceramice care proveneau de la acelaşi vas, lucrat de mână, care prezenta decoraţiuni atipice. În urma restaurării, a fost reconstituit vasul de tip borcan, cu o formă zveltă, alungită, care a permis datarea sa, dar a cărui unicitate este dată de motivele ornamentale, fără analogii în epocă. În partea superioară, vasul este decorat cu un brâu alveolar, în relief, caracteristic pentru ceramica dacică, dar elementul inedit constă în faptul că din acesta se desprind patru nervuri sub forma unor cârlige, iar din două dintre ele se desprind radial câte cinci nervuri mai mici. Ar putea fi motive vegetale sau solare stilizate sau doar inspiraţia de moment a celui care a modelat vasul, fără o semnificaţie anume. Descoperirile făcute în acest sit nu sunt suficiente pentru a se putea preciza dacă e vorba de un vas ritualic sau este un vas deosebit doar prin ornamentica sa.
Şi Biblioteca Judeţeană „A.D. Xenopol” Arad, care deţine o foarte bogată şi extrem de valoroasă colecţie de carte de patrimoniu, a început o campanie de promovare a acesteia, prin proiectul „Cartea lunii”. Anton Koberger, orfevru la origine, şi-a transformat atelierul într-o tipografie şi a imprimat prima sa carte în 1473. În scurt timp, tipografia sa din Nürnberg a devenit foarte cunoscută şi în mai puţin de un deceniu, Koberger a mai înfiinţat 24 de prese, în care lucrau peste o sută de tipografi, corectori, miniaturişti şi legători de carte. În jumătate de secol, Koberger a tipărit peste 200 de titluri, cu tiraje remarcabile pentru vremea respectivă. Cele mai multe cărţi, de mari dimensiuni, erau în limba latină şi bogat ilustrate. Cartea prezentată de biblioteca arădeană este un incunabul din 1485, unicat în România, şi cuprinde o culegere de predici ale călugărului dominican Joannes Bromyard, sub titlul „Summa Praedicantium”. Textele sunt tipărite pe două coloane, cu litere gotice, iar iniţialele sunt pictate manual.
Muzeul Banatului Montan din Reşiţa prezintă în această lună publicului o maşină de scris Undewood, un obiect mobil şi uşor de manevrat, care a „revoluţionat” vechiul tipar cu caractere mobile de porţelan inventat în China în secolul al XI-lea, urmat de presa tipografică creată de Johannes Gutenberg în Europa, în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Pellegrino Turri este „părintele” primei maşini de scris, în 1808, dar acestea au început să fie produse pe scară largă în 1868, consacrându-se mai multe mărci de maşini de scris precum Remington sau Olivetti – printre cele mai cunoscute.
Maşinile produse de firma Underwood Typewriter Company au devenit şi ele un etalon în domeniu. Maşina de scris expusă la Reşiţa, acum nefuncţională, face parte din colecţia de istoria tehnicii a muzeului şi a fost produsă la fabrica din Hartford, statul Connecticut, probabil în urmă cu aproximativ un secol. Maşinile de scris s-au bucurat de un mare succes în epocă, numai la Timişoara fiind menţionate, în anul 1938, cinci magazine care le vindeau.
Exponatul acestei luni ales de Muzeul Naţional al Banatului este o armă decorativă turcească de genunchi din prima jumătate a secolului XX, selectată din colecţia de pistoale şi revolvere a muzeului. Arma a fost fabricată în Anatolia şi făcea parte din categoria obiectelor puse în vânzare mai ales pentru turiştii occidentali care au vizitat Turcia după primul război mondial, până spre jumătatea secolului trecut. Este o armă cu cremene, mai puţin cunoscută şi folosită în spaţiul românesc, aceste arme de genunchi fiind folosite cu precădere de călăreţii din Anatolia în secolele XVIII-XIX. Se evidenţiază printr-o formă caracteristică – un pistol cu pat de puşcă şi cu o ţeavă mult lărgită la gură – în momentul tragerii, patul armei fiind sprijinit pe genunchiul călăreţului. Acest tip de armă a fost folosit şi în Peninsula Balcanică, în timpul stăpânirii otomane.
