A fost stabilită perioada în care va avea loc Festivalul Artelor Timișorene....

A fost stabilită perioada în care va avea loc Festivalul Artelor Timișorene. Persoanele interesate pot depune proiecte

0
DISTRIBUIȚI

festivalul artelor timisorene

Primăria Timișoara anunță că a fost stabilită perioada în care se va desfășura unul dintre cele mai importante festivaluri ale orașului. Este vorba de ediția a VI-a a Festivalului Artelor Timișorene, organizat între 1 și 7 iunie.

Reprezentanții instituției informează că artiștii locali, profesioniști sau amatori, studenții, elevii, precum și toți timișorenii creativi și pasionați de cele șapte arte care doresc să participe la festival sunt invitați să depună proiecte până la data de 15 aprilie, la adresa de  e-mail: boe@primariatm.ro.

„Având în vedere mobilizarea extraordinară din anul 2019 a muzicienilor prin participarea în cadrul concursului de creaţie şi interpretare «Bega Music Festival», dar şi a coregrafilor prin prezenţa a nu mai puţin de 35 de trupe de dans, ne dorim şi în acest an proiecte deosebite, cu precădere din zona teatrală şi a artelor vizuale”, a transmis Primăria Timișoara.

Festivalul Artelor Timișorene se va desfășura în patru locații: Piaţa Victoriei, Piaţa Libertăţii, Piaţa Unirii, Piaţa Sfântul Gheorghe.


În cadrul evenimentului vor fi promovate domenii precum pictură, grafică, sculptură, ceramică, arte textile, design, fotografie, arhitectură, film, teatru, muzică sau dans.

Intervalul orar al atelierelor este între 17.00 – 20.30, de luni până duminică.

„Propunerile de proiecte trebuie să conţină: domeniul pentru care solicitantul aplică, titlul proiectului propus, locaţia avută în vedere, durata sau perioada de realizare, o scurtă descriere a acţiunii, prezentarea artiştilor participanţi, buget solicitat (detaliat), necesar tehnic, numele solicitantului sau denumirea organizaţiei (dacă este cazul) şi o scurtă prezentare, declaraţie din care să rezulte faptul că prin realizarea proiectului propus: nu se încalcă legea dreptului de autor şi nu contravine legii ori bunelor moravuri, având în vedere expunerea ori comunicarea publică a acestuia; răspunde pentru siguranţa construcţiilor generate de proiectul propus, pe întreaga durata a festivalului şi de luarea măsurilor PSI şi de protecţia muncii; are acordul părinţilor pentru fotografierea şi înregistrarea pe suport video a artiştilor minori incluşi în proiect”, au detaliat reprezentanții municipalității.

Mai multe detalii pot fi obţine la numărul de telefon 0256/408 419, Codruţa Măgurean – coordonator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.