Noul manager al Spitalului Județean Timișoara a decis să închidă un computer...

Noul manager al Spitalului Județean Timișoara a decis să închidă un computer tomograf cumpărat recent și a sesizat Corpul de Control al Ministerului Sănătății. Care este motivul

4
DISTRIBUIȚI

Raul Pătrașcu, noul manager al Spitalului Județean Timișoara, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că a cerut Ministerului Sănătății să trimită Corpul de Control în cadrul unității medicale pe care o conduce. Asta după ce, susține Pătrașcu, computerul tomograf cumpărat în vara anului 2018 de către Ministerul Sănătății a funcționat în tot acest timp fără a avea autorizație CNCAN și autorizație sanitară de funcționare.

„Mi se pare ireal cum a fost posibil ca pacienții să fie investigați până acum fără ca aparatul CT să fie cu acte în regulă. Este absolut adevărat că acest computer tomograf este nou, însă chiar și așa nu putem risca să supunem pacienții unor investigații radiologice cu un aparat care nu are măsurătorile radiologice atestate de CNCAN.


În urma instalării noului șef de secție de la Radiologie, am solicitat un raport complet a tot ceea ce înseamnă echipamente și autorizații. A fost o surpriză totală până și pentru colegii mei de pe secție faptul că acest aparat functionează fară autorizații”, a declarat Raul Pătrașcu.

Noul manager al Spitalului Județean Timișoara a mai precizat că, în acest moment, în cadrul unității sanitare funcționează un alt computer tomograf care va asigura, însă, doar urgențele și programările făcute deja prin ambulator.

„Pentru a nu ajunge în situația în care să nu putem asigura urgențele, am încheiat un protocol de colaborare cu unele spitalele de stat din oraș care au CT-uri funcționale în regim de urgență. De asemenea, mă aflu în plin proces de a implementa toate măsurile necesare pentru a aduce cât mai repede posibil la normalitate această situație. Consider această abatere ca fiind una deosebit de gravă, motiv pentru care am cerut Ministerului Sănătății să trimită, de urgență, Corpul de Control care să verifice cum anume a fost posibil să se ajungă în această situație fără precedent pentru Spitalul Județean din Timișoara”, a detaliat Raul Pătrașcu.

4 COMENTARII

  1. Bravo băiete, ai descoperit marea problemă a județeanului, dacă nu cumva, chiar a sistemului medical din România ! Ține-o tot așa și Premiul Nobel te așteaptă, bineînțeles, după mentorul tău Vergică Gălușcan!

  2. PSD a condus spitalele si scolile spre ruina… cand oricine altcineva face eforturi de a indrepta sau repara , hop si galeria psd ista de pe margine cu acuzatii ori rasiale ori conspiratii extraterestre ori isi arata pumnii …. Timisoara Nu e SRL , e timpul sa iesim la vot curand , probabil moment oportun ca timisorenii sa trimita un mesaj clar hotilor si odraslelor lor! Nu mai sunteti bine veniti in Timis !

Dă-i un răspuns lui tibi Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.