Șeful CJ Timiș vrea ca Primăria Timișoara să cedeze instituției clădirile de...

Șeful CJ Timiș vrea ca Primăria Timișoara să cedeze instituției clădirile de la Aerodromul Cioca

1
DISTRIBUIȚI

aerodrom cioca

Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, a luat decizia de a face un apel public, prin intermediul Facebook, către Primăria Timișoara privind situația Aerodromului Cioca, aflat pe Calea Torontalului.

Astfel, șeful CJ Timiș arată că instituția pe care o conduce își dorește să dezvolte aerodromul, având o strategie axată pe două componente.


„Una care pune accent pe aviația utilitară, iar în acest caz suntem în faza de autorizare a pistei. Pe de altă parte, suprafața mare de teren de acolo ne permite să dezvoltăm și evenimente grandioase. Flight Festival e cel mai bun exemplu că zona are potenţial, lucru confirmat și de miile de oameni ce au participat”, a precizat Călin Dobra.

Liderul CJ Timiș mai arată, în mesajul postat pe rețeaua de socializare, că imobilele din cadrul Aerodromului Cioca se află într-o stare avansată de degradare, astfel că nu pot fi făcuți pași mai departe în ceea ce privește punerea lui în valoare.

„Deși sunt construite pe terenul consiliului județean, aparțin Primăriei Timișoara. Este vorba de hangar și de clădirea administrativă, care include și turnul de control. Din acest motiv, orice intervenție e imposibilă. Lansăm, așadar, un apel public către Primăria Timișoara de a ne ceda imobilele respective, ca să putem începe reabilitarea lor! Lucrurile trebuie să se schimbe”, scrie în apelul public al șefului CJ Timiș.

1 COMENTARIU

  1. Păi prezentati si un proiect concret pe hârtie, de dezvoltare a perimetrului, (nu doar vorbe,) când apelezi la susținerea publică.
    Altfel totul are miros e specula imobiliara.
    Ne-am luat prea multe țepe de la demnitari

Dă-i un răspuns lui Coaliția de Mediu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.