EXCLUSIV Medic de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, confirmat cu coronavirus...

EXCLUSIV Medic de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, confirmat cu coronavirus UPDATE Ce spune managerul spitalului

1
DISTRIBUIȚI

Autoritățile sunt în alertă maximă după ce un medic de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara a fost confirmat, astăzi, pozitiv  la testul pentru coronavirus. Conform primelor informații obținute în exclusivitate de PRESSALERT.ro, femeia, în vârstă de 32 ani, a intrat în contact, în ultimele zile cu majoritatea cadrelor medicale din spitalul de cardiologie, care asigură intervențiile pentru pacienții din vestul țării. De asemenea, o asistentă are febră și este, de asemenea, suspectă de a fi infectată cu coronavirus.


Vom reveni cu amănunte.

UPDATE Luca Constantin, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, a confirmat informația pentru PRESSALERT.ro. ”Este vorba de o doctoriță în vârstă de 32 de ani, care este acasă de o săptămână. Noi am reușit să convingem DSP să îi facă analizele și s-a dovedit că este pozitivă. Noi nu avem cazuri de pacienți cu Covid-19. Cel mai probabil a luat de pe stradă, din comunitate. Nu știu să vă spun dacă sunt și alte cadre medicale infectate, este posibil orice, facem anchetă epidemiologică. În momentul în care nu s-a simțit bine, doamna doctor nu a mai venit la serviciu. Am cerut testare, după câteva zile am obținut testarea și am constatat că este pozitiv. Lucrează în cadrul Secției de Cardiologie. Noi am cerut testarea din momentul în care ea a anunțat că avea un pic de febră și o ușoară tuse, i-am spus să rămână acasă și am insistat la DSP să o testeze. Foarte mulți dintre noi suntem purtători de virus și nu știm, fără să fi avut contact cu cei care s-au întors din zonele roșii sau galbene. Oamenii care au semne de boală trebuie testați imediat și scoși din comunitate. Asta e soluția, spitalele nu pot fi închise. Nu există spitale în care să nu existe personal medical cu Covid-19”, a declarat Luca.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Luca si Matei Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.