Surprize şi nu prea în numirile noilor şefi de secţii de la...

Surprize şi nu prea în numirile noilor şefi de secţii de la SCM Timişoara. Explicaţiile alambicate ale directorului Vasile Ruşeţ

0
DISTRIBUIȚI
Dragan Petricevic e de azi şi conducătorul secţiei de baschet a SCM-ului

SCM Timişoara are trei manageri de secţii noi după demiterile făcute ieri de Vasile Ruşeţ, directorul clubului municipal. Câteva numiri sunt surprinzătoare, altele aşteptate, aşa cum e cazul revenirii lui Dan Borzaş în fruntea clubului de rugby. În rest, antrenorul Dragan Petricevic a primit şi postul de conducător al „leilor”, în timp ce la secţia de tenis a fost numit şef fostul fotbalist Valentin Velcea. Aşa cum ne-a anunţat ieri, Dan Dumitru rămâne pe loc, el semnând un nou contract cu clubul autorităţilor.

Vasile Ruşeţ a semnat astăzi un comunicat pe care tot el l-a distribuit jurnaliştilor din lista sa, deşi clubul timişorean are mai multe canale de comunicare. În acesta noul director SCM a anunţat că de la 16 martie vechii directori nu mai au atribuţii.

„Aceasta măsura vine in urma analizelor făcute asupra contractelor în derulare (de servicii cu PFA-uri sau SRL-uri) pe care le-au avut aceștia și a sesizării anumitor neconcordante din contracte cu prevederi legale și/sau atribuții curente.

Specificam încă o dată faptul ca la secțiile sportive ale clubului, acești responsabili nu au avut statut de angajați, ci au avut contracte de prestări servicii, încheiate ca și persoană juridică cu SCM Timișoara, prin acestea respectivele persoane neputând avea anumite sarcini/obligații de asumare a reprezentativității sau de responsabilitate financiară/bugetară a secțiilor.

Persoanele juridice respective, prin reprezentanții lor, au fost informate că aceste contracte vor expira începând cu data de 01 aprilie 2020”, se arată în comunicat.

Vechilor conducători li s-a reproşat că pe alocuri nu se încadrează în bugetul impus, unul care a suferit scăderi dramatice în iarnă. În decembrie Ruşeţ a avut confruntări directe în faţa presei cu Ilie Triţoiu şi Attila Brosovszky, adică cei care s-au ocupat de destinele secţiilor de baschet şi rugby până ieri. De la secţia de tenis a fost îndepărtat Dan Ardelean.

„În vederea atingerii acestor deziderate, începând cu anul 2020 s-a implementat în club bugetarea și execuția bugetară pe centre de cost, în fiecare dintre acestea existând câte două surse: bugetul local și din surse atrase. Prin această abordare, este nevoie de conducători de secții care își asumă atât implementarea politicilor expuse mai sus cât și restricții privind execuția bugetară (obligații de încadrare în sursa asigurată de bugetul local și de atragerea de resurse complementare)”, se mai arată în textul semnat de Ruşeţ.

Explicaţiile lui Vasile Ruşeţ pentru unele decizii

Întrebat despre noile numiri şi pe ce baze s-au făcut, Ruşeţ a avut de spus următoarele: „contractele de activitate sportivă nu prevăd neapărat concurs, mai degrabă, ci măsuri asumate şi discutate cu directorul clubului.


Politica clubului e pentru a se dezvolta puternic bazele de copii şi juniori, pe toate secţiile clubului, în aşa fel încât tinerii, în trei-patru ani să ajungă prin aceste secţii să poată să facă performanţă în cadrul echipelor fanion din aceste secţii. De aceea, inclusiv pe secţia de tenis, sarcina noului şef e să dezvolte secţia cu juniori formaţi de club”.

Vasile Ruşeţ nu a răspuns direct la întrebarea legată de ceea ce îi recomandă pe cei trei noi directori pentru funcţiile primite. Valentin Velcea are experienţă în tenis prin faptul că e tatăl jucătoarei Andreea Velcea, Dragan Petricevic e cunoscut pentru performanţele din postura de antrenor, în timp ce mutarea anticipată la rugby a fost şi foarte criticată. Fostul finanţator al „sarazinilor”, Dan Dinu l-a atacat inclusiv azi pe Dan Borzaş – postând pe o reţea socială poze cu acesta într-o benzinărie: „In imaginile de mai jos il regasiti pe domnul Borzasi cum fura motorina de pe cardul clubului, card pe care la despartirea de club, a uitat sa l predea”.

„Nu vreau să răspund nimănui, Domnul Borzaş are o experienţă mare în rugby. A fost rugbist şi conducător…”, a precizat Ruşeţ despre atacurile asupra noului şef al Timişoara Saracens.

În ceea ce-l priveşte pe Dan Dumitru, care a spus de ieri că va rămâne în club pe noul contract de activitate sportivă, Vasile Ruşeţ s-a arătat mulţumit de aportul acestuia în zona creşterii juniorilor, motivând astfel păstrarea sa: „De mai mult timp a încercat să facă aceste sarcini care sunt politică de club – de copii şi juniori. Ştiţi foarte bine de performanţele care au fost la nivel de juniori, cu sportivii clubului, şi la fel ca celorlalţi i s-a încheiat contractul ce a avut pe un SRL, din aceleaşi motive. Şi lui i se încheie un alt contract de activitate sportivă, cu sarcini şi penalităţi asumate”-

O altă critică adresată directorului SCM e momentul ales pentru a face aceste schimbări – în plină criză cauzată de virusului COVID-19. „Aceste schimbări sunt pregătite de mai mult timp. Bineînţeles că documentele pentru a face aceste schimbări au fost analizate la nivel de club. Din punct de vedere financiar, juridic, a durat până am ajuns la nişte formule, conţinut de documente, care sunt legale şi pe care putem să facem aceste schimbări. Chestiunea asta a durat chiar mai mult decât mă aşteptam eu, dar asta e!”, a fost răspunsul lui Ruşeţ.

Situaţia datoriilor

Clubul autorităţilor locale a avut de suferit de pe urma restanţelor de o lungă perioadă de timp. Se pare că salariile vor rămâne (pe minus) în acelaşi ritm. „Toţi sportivii au achitat integral luna decembrie iar până la sfârşitul lunii martie o să poată să încaseze o parte din sumele aferente lunii ianuarie. Din punct de vedere al celorlaltor contracte cu prestatori de diverse servicii mai avem puţine restanţe… Am încheiat ianuarie cu restanţe de 4.800.000 lei aproximativ”, a adăugat Vasile Ruşeţ.

În ceea ce priveşte criza actuală cauzată de pandemia de coronavirus, directorul SCM a precizat că deocamdată nu se iau decizii radicale în nicio privinţă: „Problema asta e în atenţia federaţiilor. Astăzi am completat un răspuns la o adresă a FR Baschet prin care ne cere părerea pe mai multe subiecte, inclusiv cum vedem ce se va întâmpla cu contractele jucătorilor pe diverse scenarii… În acest moment nu vom lua absolut nicio decizie unilaterală, în afara sistemelor competi, în afara legilor din România… Fiecare federaţie a întrerupt competiţiile… Eu sunt convins că în următoarea perioadă va exista o soluţie unitară şi din acest punct de vedere şi ne vom conforma. Nu facem nimic că aşa vrea Ruşeţ!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.