Șefa DSP Timiș aruncă în aer scandalul carantinării maternității Odobescu – acțiune...

Șefa DSP Timiș aruncă în aer scandalul carantinării maternității Odobescu – acțiune ilegală a managerului Spitalului Municipal Timișoara cu sprijinul prefectului de Timiș. Se acuză ”rațiuni strict politice” și ”goana după capital electoral”

2
DISTRIBUIȚI

Directorul Direcției de Sănătate Publică Timiș, Mariana Rădulescu, a transmis, în urmă cu puțin timp, o informare de presă, în care face dezvăluiri explozive – carantina de la maternitatea ”Odobescu” a fost declarată ilegal de către managerul Spitalului Municipal Timișoara, Olimpia Oprea, cu suportul prefectului de Timiș, Liliana Oneț, fără a exista o hotărâre în acest sens a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș. De asemenea, Oprea este acuzată că a provocat haos, că testarea cadrelor medicale s-a făcut fără respectarea procedurilor și că nu au fost testate paciente și copiii. De asemenea, șefa DSP Timiș acuză faptul că se anunță redeschiderea maternității în condițiile în care nu este finalizată ancheta epidemiologică. Maria Rădulescu acuză faptul că acum ”din rațiuni strict politice si in goana după capital electoral” se încearcă scoaterea castanelor din foc folosindu-se DSP, deși instituția a aflat din presă de decizia închiderii maternității Odobescu, aflată în subordinea Primăriei Timișoara. Mesajul vine la câteva ore după ce ministrul Sănătății a fost în vizită la Timișoara. 

Vezi textul integral al documentului

Pentru corecta informare a opiniei publice, sunt in măsura sa va aduc la cunoștință următoarele aspecte, menite sa lămurească episodul carantinarii Maternității “Odobescu” din Timișoara.
In primul rand, este absolut falsa afirmația conform căreia DSP Timiș sau Comitetul Județean pentru Situații de Urgentă ar fi instaurat carantina la Maternitatea “Odobescu”. Total falsa, neadevărată și, in același timp, și minicinoasa! Decizia de a declara carantina la Maternitatea “Odobescu” a aparținut, de la sine putere, doamnei Olimpia Oprea, manager al Spitalului Clinic Municipal Timișoara, instituție care are in subordine maternitatea in cauza, după o consultare/informare a doamnei prefect de Timiș, Liliana Oneț. Adică, fără nicio consultare cu DSP Timiș și fără nicio decizie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgentă Timis, așa cum prevede legea! Cea mai buna dovada in acest sens sunt declarațiile publice ale directorului Spitalului Municipal Timișoara, de ieri seara, afirmații care ne-au șocat pe toti: “Am carantinat, închidem maternitatea, testăm tot personalul. Sunt în jur de 80 de persoane în acest moment în spital şi nu pleacă nimeni acasă până nu aflăm rezultatele testelor”.
Astăzi, acum câteva minute, tot din presa, noi cei de la DSP Timiș am citit comunicatul emis de Prefectura Timiș, in care se menționează si se anunța ca “în cadrul ședinței Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a fost prezentată ancheta epidemiologică efectuată de Direcția de Sănătate Publică Timiș la Maternitatea Odobescu și, la propunerea DSP, s-a decis ca unitatea medicală se va putea redeschide mâine, 2 aprilie, la ora 8”.


Si de aceasta data, din nou fals. In primul rand, pentru ca DSP Timiș nu a cerut/nu a propus acest lucru și nici nu ar fi avut cum sa procedeze in această direcție, enunțata de către Prefectura Timiș, din doua motive mari și late. In primul rand, așa cum am afirmat, deja, nu DSP Timiș a decis carantinarea Maternității “Odobescu” deci, logic, nu avea cum sa fie de acord cu ridicarea acesteia. Altfel spus, nu am fi putut ridica un embargou pe care nu noi l-am instaurat! In al doilea rand, deciziile de carantinare se iau prin ordin/hotărâre de prefect, ca urmare a unui vot in Comitetul Județean pentru Situații de Urgentă, decizie care nu exista și ordin de prefect care nu exista. Și nici nu ar fi avut cum sa existe o asemenea hotărâre, atâta timp cât, la vremea anunțului de închidere a Maternității “Odobescu”, DSP Timiș nu făcuse nici măcar o ancheta epidemiologică, iar subiectul carantinarii Maternității “Odobescu” nu a fost discutat, nici măcar la nivel de analiza, in ședința de ieri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgentă Timiș! La fel ca și ISU, DSP Timiș a aflat din presa!
Cea mai buna dovada, ca decizia de carantinare a Maternității “Odobescu”, luată unilateral de către managerul Spitalului Clinic Municipal și girata de reprezentantul Guvernului României in teritoriu, a fost una extrem de hazardantă și total neinspirata, este faptul ca maine, după nici 24 de ore, instituția sanitara se redeschide! Acest gen de decizii, de-a alba-neagra, au aruncat sistemul sanitar banatean in haos și nu fac decât da adâncească neîncrederea populației in instituțiile sanitare și de control ale statului roman.
Azi, noi cei de la DSP Timiș, am aflat cu bucurie, tot din presă și tot ca urmare a comunicatului emis de Prefectura Timiș, ca Maternitatea “Odobescu”, carantinată ieri este pregătită sa reintre in circuit, “de maine dimineața, de la ora 8”, deși concluziile anchetei epidemiologice – vorbim despre 60 de persoane – nu sunt, încă, finalizate. Dar oamenii au fost “eliberati”, ca doar a venit ministrul sănătății in vizita! Tot cu bucurie și tot din presa, noi de la DSP Timiș am aflat ca Primăria Timișoara a garantat, încă de ieri, testarea “subiectilor” de la “Odobescu”, alocând și o suma de bani din buget, lansând chiar și o comanda in vederea achiziționării testelor. Pana atunci, pana cand vor apărea testele Primăriei Timișoara, “subiectii” de la Maternitatea “Odobescu” au beneficiat de “un imprumut” de 100 de teste din partea Spitalului “Victor Babeș”, in mod prioritar, in baza unei decizii a cuiva, in detrimentul unui număr de circa 250 de persoane, care așteaptă efectuarea de urgentă a testărilor, in baza procedurilor și normativelor legale.
Acum, după 24 de ore de-a joaca cu carantina, din rațiuni strict politice si in goana după capital electoral, cei care ne-au aruncat in acest haos, încearcă sa scoată castanele din foc cu mâna DSP Timiș, lucru absolut delirant, jignitor și ofensator pentru toti angajatii acestei instituții. In curând, va veni vremea pentru cei care au luat și girat aceasta decizie, sa le explice părinților, mamelor, bunicilor și copiilor cum de a fost posibil ca la Matetnitatea “Odobescu”, in plină carantina, nu-i așa, sa fie testate doar cadrele medicale, aflate in tura, deși in unitatea medicală, la momentul anunțului și pana azi, mai erau internate alte 100 de persoane: gravide, copii, lauze și însoțitori!?

Mariana Rădulescu
Director DSP Timiș

2 COMENTARII

  1. Cum ramane cu restul cadrelor medicale care au intrat in contact cu marea majoritate a personalului declarat pozitiv si nu am avut “norocul” sa prindem tura de garda care a fost testata?! Venim sa lucram normal? Printre mame si nou nascuti?! Sunt persoane cu simptome, usoare ce-i drept, dar exista. Persoane care urmeaza sa vina la lucru!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.