Timișoreni nemulțumiți de modul în care se taie copacii în Zona Soarelui....

Timișoreni nemulțumiți de modul în care se taie copacii în Zona Soarelui. O femeie și fiul ei s-au postat lângă un pom pentru a-l salva VIDEO

3
DISTRIBUIȚI

Locurile de parcare sunt necesare într-un oraș cu tot mai multe mașini, însă există și timișoreni care se întreabă dacă acest lucru nu ar putea fi posibil și fără tăierea a numeroși copaci sănătoși.

Astfel, un cititor PRESSALERT.ro ne-a trimis imagini din zona Soarelui unde, în spatele pizzeriei Thalia, autoritățile pregătesc terenul pentru noi parcări.


Garajele au fost deja demolate în acel loc, însă o parte dintre localnici sunt nemulțumiți de faptul că sunt tăiați toți copacii, considerând că parcările se pot realiza și fără defrișarea și betonarea totală a zonei. Astfel, o femeie și fiul ei s-au așezat în dreptul unui copac pentru a-l proteja.

Primarul Timișoarei spunea, la mijlocul anului trecut, că în locul fiecărui copac tăiat în Timișoara sunt plantați cel puțin 10, astfel că numărul arborilor din oraș ar fi acum mult mai mare decât în perioada de dinainte de a fi ales în această funcție. „Nu se poate compara câți am tăiat cu câți am plantat”, declara Nicolae Robu în august 2019.

3 COMENTARII

  1. Important e că avem betoane și parcări !
    Dă-l în p… de oxigen și da o în m…. mami ei de natură !
    Un nenorocit de personaj care ordonă așa ceva !
    Eu mă întreb zilnic cât mai putem îndura nesimțirea ?

Dă-i un răspuns lui Pumbaa Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.