O nouă încercare a salva Castelul Huniade din Timișoara. Lucrările ar putea...

O nouă încercare a salva Castelul Huniade din Timișoara. Lucrările ar putea reîncepe în cursul acestui an

2
DISTRIBUIȚI

Lucrările pentru reabilitarea Castelului Huniade, gazda Muzeului Banatului din Timișoara, au început acum aproape 14 ani și, din diferite motive, nu au fost încheiate până acum, iar clădirea a avut de suferit în tot acest timp. Anul trecut, totul a fost luat de la zero, iar Consiliul Județean Timiș, instituția în administrarea căreia se află clădirea istorică, a intrat într-un parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului.


Zilele trecute, Călin Dobra, șeful CJT, a anunțat primele efecte concrete ale acestui parteneriat: a fost semnat contractul pentru serviciile de proiectare.

„Alături de Institutul Național al Patrimoniului anunțăm că s-a semnat contractul pentru serviciile de proiectare pentru Castelul Huniade, astăzi Muzeul Național al Banatului! Totul trebuie să fie gata în următoarele cinci luni. Următorul pas important va fi licitația pentru proiectul tehnic și pentru lucrările de execuție. Proiectul este inclus în Programul național de restaurare a monumentelor istorice (PNR), finanțat de la bugetul de stat, prin Ministerul Culturii și gestionat de Institutul Național al Patrimoniului”, a scris Călin Dobra pe pagina sa de Facebook.

2 COMENTARII

  1. -nu a inceput acum 14 ani nici o lucrare de restaurare. Doar partial consolidarea structurii de rezistenta.
    -nu se poate incepe nimic, nici in acest an nici anul viitor , nu exista proiect de restaurare, avize de la Monumente sau macar un certificat de urbanism sau Autorizatia de constructie care permite inceperea lucrarilor (minim 1 an de la depunerea efectiva proiectului se asteapta dupa ea) . Se poate verifica online ca nu exista de ani buni nici macar o cerere de urbanism care nu costa nimic.
    – in bugetul public al CJ nu sunt prevazuti de ani buni nici 1 leu pentru restaurarea castelului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.