SDM a secretizat prețul de achiziție și montaj pentru pavelele din centrul...

SDM a secretizat prețul de achiziție și montaj pentru pavelele din centrul Timișoarei, deși este un contract pe bani publici. Cui pasează responsabilitatea proiectului pentru trotuarele ”puzzle”

5
DISTRIBUIȚI

Primarul Nicolae Robu și-a făcut un obicei din a ignora unele instituții care trebuie să-și dea acordul pentru anumite lucrări edilitare, conform legislației în vigoare, și încearcă să-i convingă pe timișoreni că el e singurul în drept să dea dispoziții și să decidă cum trebuie să arate orașul – având acordul tacit al unor subordonați obedienți – fără să dea socoteală nimănui. Concitadinii trebuie să se declare mulțumiți și să împărtășească gustul edilului, pentru că, așa cum singur a declarat, „eu hotărăsc”.

Ultimul scandal este legat de trotuarele bălțate care și-au făcut apariția pe lângă mai multe monumente istorice, unele de interes național, cum ar fi catedrala mitropolitană sau ansamblul urban din Piața Victoriei, pe lângă ansambluri urbane aflate pe lista monumentelor istorice sau în zona de protecție a acestora, și care au nevoie de condiții speciale de autorizare.

Lucrările de amenajare a trotuarelor pe care primarul Robu le consideră „superbe” se desfășoară însă fără avizul Direcției Județene de Cultură Timiș, așadar ilegal, deoarece primăria nu a prezentat documentația necesară pentru obținerea acestuia. Direcția a emis o dispoziție de sistare a lucrărilor, dar cum primăria nu s-a conformat, a formulat și o plângere penală, iar procurorii au decis începerea urmăririi penale „in rem”.

Nicolae Robu anunța, încă de la începutul lunii septembrie 2019, că trotuarele din centru, sparte cu picamerele, vor fi refăcute, iar la începutul lunii noiembrie, declara că „refacem trotuarele atunci când vom veni cu altă tehnologie. Și anume, cu plăci de pavaj, cu pavele mari, netede, foarte frumoase, cu o producție mai specială din punct de vedere tehnologic, cu ingrediente naturale… decizia noastră este fermă, ca, în interiorul inelului 1 de trafic, altfel spus partea centrală a orașului, toate trotuarele să fie cu pavaj…cum puteți vedea în orașe celebre ale lumii”. El sublinia că lucrarea este una foarte complexă, care cere multă manoperă, dar „lucrăm pe întreținere, pe reparații”.

La vremea respectivă, doar primarul și câțiva colaboratori apropiați știau despre ce pavele e vorba și cum va arăta „surpriza” promisă, căci, conform informațiilor furnizate de S.C. Drumuri Municipale Timișoara S.A., anunțul de participare pentru procedura de licitație deschisă a fost publicat abia în 15 noiembrie 2019. Pentru ca „surpriza” să fie totală, experimentele cu „modele pe tronsoane, așa… de câte zece metri” și lucrările în forță s-au desfășurat în plină pandemie, iar Robu dădea asigurări că „e o schimbare radicală (care nu poate fi urmarea unor reparații – n.n.) „plăcile vor fi montate de cei care le-au furnizat, este un know-how mai special”… și „vom avea și cele mai frumoase trotuare din România”.

Preț confidențial, pe bani publici

Pavelele au fost achiziționate de la firma ELIS PAVAJE SRL din Petrești, județul Alba, în baza unui acord-cadru semnat în 29 ianuarie 2020 și a contractului subsecvent din 27 februarie 2020. Pavelele din gama premium, Umbra P4 și D2, de două dimensiuni, cu grosimea de șase centimetri, au două straturi de beton, prin vibropresare, și au în compoziție ciment și mai multe agregate – unele speciale – în stratul de finisare. Garanția oferită de firmă este de cinci ani, iar pavelele sunt recomandate pentru pardosirea teraselor, curților, aleilor. Pe „trotuarele superbe”, multe pavele, mai ales cele de culoare deschisă, sunt deja pătate și excesiv de murdare.

Conform acordului-cadru, cantitățile minime și maxime de pavele, cu montaj inclus, prevăzute a se achiziționa sunt între 15.000 mp și 33.000 mp, iar în contractul subsecvent s-a prevăzut achiziționarea a 18.000 mp. Lucrările premergătoare fazei de montare efectivă a pavelelor au fost executate de SDM. Suprafața amenajată cu aceste plăci va fi stabilită de municipalitate – beneficiarul lucrării – în cadrul programelor lunare de lucrări. SDM nu-și asumă calitatea de proiectant al lucrărilor, precizând că primăria trebuie să lămurească acest aspect. În ce privește valoarea contractului, SDM a refuzat să dea un răspuns, pretinzând că „prețul de achiziție a pavelelor, cu montaj inclus, este confidențial”, deși contractul este pe bani publici.

Potrivit datelor publicate pe SEAP, în acordul cadru de furnizare a pavajelor premium, inclusiv livrare și montaj, valoarea totală a contractului este de 3.135.000 lei fără TVA, iar prin primul contract subsecvent din 27 februarie, achiziția a 18.000 mp de pavele a fost în valoare de 1.710.000 lei, respectiv 95 de lei/mp fără TVA. Termenul de plată minim este de 30 de zile calendaristice de la data facturării, iar pentru termene de plată mai mari beneficiarul va oferi 10% în plus.

O firmă apropiată de liberali

Firma Elis Pavaje, cu sediul în Petrești, județul Alba, a fost fondată de Elisiu Goța și cei doi fii ai săi, iar în presa transilvană și nu numai au apărut informații că este tot o „firmă de casă” liberală, apropiată de Mircea Hava. În 2017, averea familei Goța era cotată la aproximativ 26-28 milioane de euro, aceasta figurând între cei 300 de milionari ai României. Contractele cu primării din țară sunt multe iar în 2015, potrivit www.economica.net și www.romaniacurata.ro, firma a fost implicată chiar într-un dosar de corupție instrumentat de DNA și soldat cu condamnarea fostului primar al Reșiței, Mihai Stepanescu, care ar fi pretins și primit mită de zeci de mii de euro de la Elis Pavaje, pentru atribuirea unui contract de lucrări publice.

”Cele mai frumoase trotuare din România” nu sunt nicidecum singulare, căci firma are multe contracte cu primăriile, indiferent de culoarea politică a edililor. Trotuare cu acest tip de pavele au fost amenajate la Constanța, București și în multe alte orașe, dar nicăieri lângă monumente istorice sau în zone de ansambluri urbane aflate pe lista monumentelor.

Primăria Cluj a precizat chiar că pentru zonele istorice s-au folosit materiale „în concordanță cu specificul zonei și cu avizele primite de la instituțiile de specialitate”. La Cluj-Napoca, unde pavele de la Elis Pavaje s-au folosit în fața sălii polivalente, ca parte integrantă din proiect, prețul a fost de 61,18 lei/mp materialul și 9,49 lei manopera, construcția fiind ridicată între 2011 și 2014.

Și Primăria Galați a folosit astfel de pavele în toamna anului trecut într-un cartier de blocuri, la un preț de achiziție de 85 lei/mp fără TVA, iar la Buzău, pavele similare achiziționate de la Elis Pavaje prin atribuire directă au fost folosite acum doi ani pentru amenajarea unor trotuare și piste de bicicliști la un preț de 103,77 lei mp, incluzând și transportul materialelor, lucrările de fundație (efectuate la Timișoara de SDM) și montarea dalelor.

Tot în 2018, când la Alba Iulia s-a realizat „Ansamblul Memorial al Marii Uniri” pentru care s-au alocat bani de la bugetul de stat, firma Elis Pavaje a fost singura care a participat la licitația organizată de primărie pentru lucrările de pavaj.


Municipalitatea a fost mai generoasă cu firma prietenă, prețul unitar pentru pavaj, cu manopera inclusă, fiind de 114,20 lei/mp, fără TVA. Aceste pavele au fost folosite parțial în parcul în care a fost ridicat Monumentul Unirii și pe aleile laterale, în timp ce axul Marii Uniri, care face legătura între Podul Marii Uniri și Catedrala Reîntregirii Neamului din Cetate, este marcat cu piatră naturală monocromă. De altfel, întregul proiect a fost avizat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

5 COMENTARII

  1. Va agitati cu pavajul… e bun frate, e ceva nou si frumos! Problema este ca nu mai avem containere pt deseuri voluminoase in piata Traian… asta-i mare problema. Transformam Timisoara intr-o rampa clandestina de gunoi. Hai sa fim seriosi – asta-i mare schisma… nu pavajul. Sunteri foarte heitări, sau sunteti din Oltenia???

  2. Primarul ar trebui sa viziteze orașul Oradea. Sa ia exemplu de calitatea lucrărilor de acolo, bunul gust excepțional, și permeabilitatea dintre elementele decorative urbane ( pavele, bănci, corpuri de iluminat, fântâne, etc ) cu arhitectura clasica a orașului.
    Timișoara a folosit materialele printre cele mai ieftine, perisabile, cu proiecte ambiental făcute în graba de către amatori.
    Susțineți ca suntem „mica Vienna”, iar acum trântit pavele din beton ieftin, pseudo moderne. 100lei mp, costau plăcile din piatra naturala, veșnice. Haos total în proiect, tipic balcanic, nu pentru un oraș european, viitoare Capitala Culturala.
    Credeți că nu am ieșit din oras; ca nu observam diferențele? NU SUNTEM OI, Dle. Robu.

Dă-i un răspuns lui Pawel Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.