De-a lungul celor 35 de ani de existență a formației fanion a rock-ului românesc – Cargo -, componența trupei a avut parte de o serie de modificări, iar Mircea Nedelcu este unul din muzicienii care de-a lungul vremurilor a ocupat postul de solist vocal al grupului. Pasiunea sa pentru muzică s-a conturat încă de prin 1976, când s-a apucat de studiat chitară în anii liceului, singur, o treabă foarte grea la acea vreme fiindcă pe atunci nu existau prea multe cărți pe această temă și nici tutoriale, evident. Prima trupă în care a activat a purtat numele de Transit.
„În 1979, în primul an de facultate, am format prima trupă «Transit» în cadrul facultăii Electro Timișoara cu care repetam săptămânal și alături de care dădeam show-uri live în clubul facultății, la Casa Studenților, la PM6, Tim-Rock, cu săli pline. Aveam compoziții proprii, dar și câteva cover-uri din repertoriul Pink Floyd, Deep Purple, Manfred Mann, AC/DC, Grand Funk Railroad, Creedence Clearwater Revival etc. Publicul din acea vreme era entuziast și se bucura sincer. Că să nu mai spun că în acea vreme publicul asimila orice gen abordat“, spune artistul.
Așa cum era de așteptat, activitatea formației Transit a fost descrisă și în presa vremii, printre articolele care au menționat grupul numărându-se cronica lui Daniel Kenst din revista „Forum Studențesc“ dedicată unei seri a clubului PM 6 în care a cântat și trupa din care a făcut parte și Mircea Nedelcu.
„Modeșți și gravi, cei șase studenți timișoreni care alcătuiesc grupul Transit primesc ropotele de aplauze ale publicului ca pe ceva firesc, ce li se cuvine. Din tot ce au prezentat aici, la Casa Studenților, în cadrul seriei de concerte Rock ghicești cu ușurință volumul de muncă… Omogenitatea și profesionalismul formației au fost constante pe parcursul întregului ei recital, de fapt un veritabil show, în care mai presus de obișnuitele efectele vizuale a strălucit strădania acestor tineri, talentul lor pus în slujba unui credo, acela de a impune o nouă concepție stilistică, un rock autohton prin intonații și culori sonore. Se impune un glas de excepție, acela al solistei Manuela Dulhaz… Excelentă ne-a părut, de altfel, întreaga echipă: Ioan Husztik, Mircea Nedelcu, Dorin Holban, Codruț Gheorghe și Puiu Dindeal (un baterist care știe să nuanțeze!)“, scria regretatul critic muzical Petru Umanschi despre formația Transit în anul 1982.
În același an, Mircea Nedelcu l-a cunoscut pe Adi Bărar, care l-a cooptat în formația Autostop, un alt punct de reper pentru scena muzicală a acelor ani. Prima componență a formației care s-a născut din fosta trupă numită Spectrum i-a avut în componență pe Adi Bărar, Mircea Nedelcu, Stevan Lazici, Șol Emil și Matici Ioan Liuba, iar timp de trei ani Autostop a avut parte de un succes deosebit în rândul publicului, iar printre distincțiile cucerite s-a numărat și premiul criticii la festivalul Constelații Rock 84 din Râmnicu Vâlcea. Formația Autostop a activat până în 1985, când Adi Bărar a pus bazele trupei Cargo.
„În 1982 la un eveniment derulat sub genericul PM6 la Casa Tineretului, m-a abordat Adi Bărar cu care făcusem liceul (avem aceeași vârstă) și m-a cooptat la trupa Autostop. În 1985 când am revenit din armată, Adi Bărar a format Cargo cu noii membri. Eu am intrat în trupa Elan, alături de Mircea Jebelean, Otto Schroder și Gery Schibinger. Formația a existat doar câteva luni, cea mai mare realizare fiind un concert la sala „Olimpia” sold-out, după care cei doi membri de origine germană au emigrat în Germania. Tot în 1985 am colaborat o perioadă cu Cargo, ei neavând solist după plecarea lui Leo Iorga, până la venirea lui Kempes, la audiția căruia am asistat, cu care am susținut câteva turnee prin tară“, spune Mircea Nedelcu.
„În țara noastră nu există meseria de muzician, muzicant cu drepturi depline“
În 1997, artistul a scos un CD maxi-single (patru piese) în Germania la Bamberg, într-un studio profesionist, „tras” pe echipament analogic, pe bandă, fără calculator, iar timp de doi ani s-a mutat la Bucureșți unde a lucrat în studioul lui Gheorghe Gheorghiu. Deși a avut intenția să se mute în București, în toamna anului 2002 s-a reîntors „acasă” și a făcut parte și din trupa Vest Phoenix Cover. Un alt moment de neuitat pentru el a fost și activitatea sa în trupa Locatarii.
„În perioada Locatarii am avut privilegiul de a mă reîntâlni cu vechii mei prieteni, toți nume mari în viața muzicală a Timișoarei: Tavi Iepan, Mircea Bunea, Dixie Krauser, Victor Miclăuș, regretatul Lică Dolga, Mario Florescu, cu care am «dat viață» proiectului «Nu te supăra frate» a lui Tavi Iepan.
Proiectul consta în repetiții, înregistrări și susținere live în câteva turnee“, spune el.
Artistul care are nu mai puțin de 112 piese muzicale înregistrate la Uniunea Compozitorilor a editat acum trei ani un disc care cuprinde 50 de melodii proprii, la casa de discuri Electrorecord. Cu șase ani în urmă, Mircea Nedelcu a refăcut trupa Elan alături de care a susținut câteva concerte. Alături de aceste activități, Mircea Nedelcu a cântat multă vreme prin restaurante și la nunți/botezuri, atât în România cât și în străînătate și este de părere că în țara noastră nu se poate trăi din muzică. „Categoric nu se poate trăi din muzică în România. În țara noastră nu există meseria de muzician, muzicant cu drepturi depline. Singurul avantaj material de care beneficiez constă în sumele alocate de UCMR și Credidam pentru drepturi de autor pentru compozițiile înregistrate la ei“, spune el.
Primele discuri ascultate de Mircea Nedelcu au fost Genesis, Gentle Giant, Mahavishnu Orchestra, Pink Floyd, Deep Purple, Frank Zappa sau Omega. După acest start, a trecut și spre alte genuri mai rock și new wave, iar în prezent îi apreciează în mod special pe cei de la Compact. „Pentru longevitate și pentru piesele lor care se vor ascultă și peste 20 ani“, după cum spune el. Capitolul de preferințe muzicale externe include aproape orice, de la trupele „bătrâne” (Whitesnake, Mike&The Mechanics, Bon Jovi, Toto, AC/DC, Foreigner, Sting, etc) la nume mai noi cum ar fi William Sînge, Jason Mraz, Travis Garland, Post Malone sau Hunter Robinson. Având o experiență de patru decenii în viața muzicală a orașului, Mircea Nedelcu este de părere că scena locală a decăzut cu totul, Dar, oare, cui îi aparține vina?
„Am trăit vreo patru decade de viață muzicală în Timișoara, atât în interior cât și din exterior, și pot să vă spun că, după mine, a decăzut cu totul. Este o inflație de trupe și de artișți care mai demult nu exista. Asta și datorită rețelelor de socializare. Fie trupa cât de slabă, dacă «ia» 200 like-uri se cred și se dau mari de nu le mai ajungi la nas… La fel și cu auditoriul: parcă mi se păreau mai «culți» mai demult… ca să te pronunți asupra unei trupe/act artistic, trebuie să-ți «treacă multă muzică pe lângă urechi»”, spune el.
Diferența dintre concursurile de talente muzicale de la noi și de la „ei“
„Diferența dintre România și «extern» la concursurile tip «Vocea» este foarte mare… gândiți-vă că Ed Sheeran și Adele sunt «produse» ale «Voice» și au ajuns unde au ajuns datorită industriei muzicale care la noi lipsește cu desăvârșire. Aceasta trebuie să preia și să ridice la maxim cariera unui câștigător de concurs… nu pot să vă dau nici un exemplu autohton… aici câștigi, iei banii și dacă poți pe cont propriu te ridici (câțiva pe care eu îi cunosc personal s-au ridicat doar scriind pe afiș «participant Vocea României»)… astea toate vi le spune unul «din interior» care, în 2012, a ajuns în faza finală pe țară și a văzut și trăit multe acolo… după mine, aici la «Vocea», vocea contează 30%, restul fiind alți factori. Și asta nu mi se pare «fair»”, spune el.
Având în vedere că de-a lungul anilor Mircea Nedelcu a cântat într-o serie de „combinații“ de trupe am fost curioși să aflăm cât de greu este procesul de „acomodare“ într-o formație, care este părerea sa visavis de „efectul de turmă“ și care sunt diferențele dintre genurile muzicale încdrate în categoriile rock și jazz.
„De câte ori am avut ocazia, am cântat solo, chiar și paralel cu trupa. Cu trupe, în ultimii 10 ani mi se pare foarte dificil din cauza oamenilor care sunt stăpâniți de alte interese decât muzica… mulți vor bani, mulți câștigați facil, repede, glorie maximă, lăsând pe ultimul plan muzica. Este o mare diferență între jazz și rock atât pentru muzician, cât și pentru ascultător, pentru jazz cred că îți trebuie o vastă cultură muzicală, tehnic vorbind, pe când rockul se poate produce mai lesne… e valabil și la ascultători. În ceea ce privește efectul de turmă… În România efectul de turmă este mai vizibil: trupele-artiști nu prea au curajul explorării de genuri muzicale noi, preferă copierea artiștilor de succes momentani. Dincolo, paleta de genuri e vastă, te lasă să alegi, acest proces fiind controlat/creat de industria muzicală. După play-listurile de la radio-urile din România, cultura muzicală lasă mult de dorit. De mulți ani observ că place muzică simplistă, cu mesaj minim, facilă, comercială, efectul de turmă fiind vizibil“, spune el.
Complicata perioadă a pandemiei pe care o traversăm a reprezentat o oportunitate aparte pentru Mircea Nedelcu, care a creat noi compoziții, atât la Timișoara, cât și la Londra, unde fiul său Denis este la facultate.
„Perioada asta a fost creativă în sensul că am făcut, ca de obicei, muzică, am compus pentru mine și pentru fiul meu Denis. El cântă R&B, fenomen pe care l-am studiat în amănunt. Am mixat, masterizat atât aici în Timișoara, cât și în Londra, unde am stat în perioada ianuarie-iunie 2020. Părerea mea e că nu ieșim din pandemie mai devreme de un an din punct de vedere artistic. S-a terminat cu live-urile pe stadioane, în săli mari… Așadar pentru artișți e o grea lovitură… Visul meu muzical…. Mi-am pus problema promovării unei piese la Londra și după revenirea situației la normal, chiar am s-o fac doar dincolo. Peste cinci ani mă văd aici și la Londra, a doua mea casă, fiindcă fiul meu este la facultate acolo“, spune Mircea Nedelcu.
