Alți șase angajați ai companiei Smithfield au fost confirmați cu coronavirus, altfel numărul celor infectați ajunge la 99. Abatorul din Freidorf rămâne închis timp de șapte zile.
În weekend au fost depistați pozitiv cu noul virus 93 de angajați.
Au fost recoltate 804 teste. Până sâmbătă au fost prelucrate 488 dintre acestea. Astfel, Smithfield a decis să reducă temporar activitatea la abatorul Freidorf din Timișoara. Compania a anunțat, printr-un comunicat, că toți angajații urmează să fie plătiți în continuare, în această perioadă.
„Unitatea își va relua activitatea după efectuarea unei igienizări și dezinfecții riguroase, precum și după testarea personalului cu maximum 48 de ore înainte, cu rezultat negativ. Anchetele epidemiologice sunt în desfășurare. Deoarece persoanele depistate pozitiv nu prezintă simptome care să pună probleme medicale deosebite, acestea se află în izolare”, au transmis, sâmbătă, inspectorii DSP Timiș.