MERITOCRAȚIE Fostul senator liberal Petru Ehegartner, răsplătit cu o importantă funcție într-o...

MERITOCRAȚIE Fostul senator liberal Petru Ehegartner, răsplătit cu o importantă funcție într-o companie de stat

2
DISTRIBUIȚI

O nouă recompensă pentru fostul senator Petru Ehegartner, în prezent angajat al Societății de Transport în Comun Timișoara, instituție condusă de liberalul Nicolae Bitea. Petru Ehegartner va ocupa funcția de manager UTT la Transelectrica.

Într-un document semnat de Cătălin Nițu, directorul Transelectrica, adresat conducerii fostei RATT, acesta cere detașarea lui Ehegartner din cadrul STPT, pentru 12 luni, „pentru a ocupa funcția de manager UTT la Unitatea Teritorială de Transport Timișoara din cadrul Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA”. Detașasarea este solicitată începând cu 15 iulie.

Printre altele, directorului STPT i se cere să comunice, odată cu acordul său privind detașarea, eventualele rețineri sau popriri, vechimea în muncă sau situația concediului de odihnă pe anul în curs.

„Încă este în analiză documentul, nu este încă semnat”, a declarat, astăzi, directorul STPT, Nicolae Bitea.


„În prima fază, domnul Ehegartner mi-a fost consilier personal pe probleme de iluminat și infrastructură. Este un om excelent, cu dedicație, o colaborare foarte bună am avut, experiența dânsului m-a ajutat și pe mine. O parte din mine regretă lucrul acesta (n.r, transferul la altă instituție), dar pentru dânsul mă bucur pentru că are o nouă provocare în viața profesională”, a mai spus Bitea.

Din august 2018, Petru Ehegartner se ocupă de iluminatul public din Timișoara, în calitate de angajat al STPT, societate condusă de liberalul Nicolae Bitea. A obținut această poziție la câteva luni după ce s-a reîntors în PNL, plecat fiind patru ani la partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu.

Cu susținerea PNL, Ehegartner a câştigat un fotoliu de senator în 2012, însă a părăsit partidul în 2014, în favoarea ALDE. Fostul senator a fost purtător de cuvânt al partidului lui Călin Popescu Tăriceanu, apoi preşedinte ALDE Timiş. A candidat şi în 2016, dar nu a obţinut un nou mandat în Senatul României.

În PNL s-a reîntors în mai 2018 şi este membru în Biroul Executiv Judeţean.

2 COMENTARII

  1. O capusa politica!
    Dupa un scurt google descoperim ca acest individ are un trecut demn de toata frumusetea:
    – traseism politic intre ALDE si PNL, practic a schimbat barca fix atunci cand i-a convenit, nu negociaza principii! Putem deduce foarte simplu ca orice functie ii se ofera, daca altcineva da mai mult, din nou poate schimba tabara.
    – activitate parlamentara in mandatul 2012 – 2016 cvasi-inexistenta, o singura luare de cuvant si 39 de initiative in marea lor majoritate respinse. Eram curios daca a facut ceva pentru Timis si se pare ca da, nu lobby pentru centura sau chestii arzatoare, ci „Proiect de Lege privind declararea zilei de 21 iulie – Ziua Banatului”, asta-i cu adevarat important, sutele de camioane aglomerand in continuare strazile orasului.
    – dragi timisoreni, liberali, USR-isti, sau oameni apolitici, nu uitati ca in timpul protestelor impotriva OUG-13 acest individ se ascundea sub fusta lui Tariceanu, era partas (chiar si tacit) cu camarila vremii care mutila legile justiei! Nu vom uita!
    – ceva colaborari cu securitatea avem ? nu exista niciun raport pentru P.Ehegartner….
    Marele vizionar Nicolae Robu care promoveaza tot felul de nulitati ca Nasleu si traseisti ca Ehegartner va culege exact ce seamana acum!
    Rusinos!

  2. O capusa politica!
    Dupa un scurt google descoperim ca acest individ are un trecut demn de toata frumusetea:
    – traseism politic intre ALDE si PNL, practic a schimbat barca fix atunci cand i-a convenit, nu negociaza principii! putem deduce foarte simplu ca orice functie ii se ofera, daca altu’ da mai mult, din nou poate schimba tabara.
    – activitate parlamentara in mandatul 2012 – 2016 cvasi-inexistenta, o singura luare de cuvant si 39 de initiative in marea lor majoritate respinse. Eram curios daca a facut ceva pentru Timis si se pare ca da, nu lobby pentru centura sau chestii arzatoare, ci „Proiect de Lege privind declararea zilei de 21 iulie – Ziua Banatului”, asta-i cu adevarat important, nu sutele de camioane care aglomereaza in continuare strazile orasului.
    – dragi timisoreni, liberali, USR-isti, sau oameni apolitici, nu uitati ca in timpul protestelor impotriva OUG-13 acest individ se ascundea sub fusta lui Tariceanu, era partas (chiar si tacit) cu camarila vremii care mutila legile justiei! Nu vom uita!
    – ceva colaborari cu securitatea avem ? nu exista niciun raport pentru P.Ehegartner….
    Marele vizionar Nicolae Robu care promoveaza tot felul de nulitati ca Nasleu si traseisti ca Ehegartner va culege exact ce seamana acum!
    Rusinos!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.