Portugalia denunţă încălcarea liberei circulaţii la nivelul UE. Comisia Europeană cere evitarea...

Portugalia denunţă încălcarea liberei circulaţii la nivelul UE. Comisia Europeană cere evitarea restricţiilor ineficiente și disproporționate

0
DISTRIBUIȚI

Portugalia a acuzat, miercuri, că unele state membre ale Uniunii Europene nu respectă obligaţia reinstituirii liberei circulaţii în spaţiul comunitar, iar după sesizările Guvernului de la Lisabona Comisia Europeană a cerut evitarea restricţiilor ineficiente şi disproporţionate.

„Noi ştiam că ni se cerea tuturor să reinstituim libertatea de circulaţie în cadrul Uniunii Europene cel târziu pe 1 iulie. Credem că restricţiile şi deciziile luate de unele state membre faţă de altele ignoră în mod evident această regulă”, a comunicat Ministerul portughez de Externe, citat de agenţia Reuters.


Portuglia a sesizat această problemă Comisiei Europene şi Consiliului European.

În acest context, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat miercuri, potrivit agenţiei Reuters, că „trebuie evitată reimpunerea restricţiilor ineficiente şi a controalelor la frontierele interne ale statelor UE”. „Orice restricţie privind libertatea de circulaţie în cadrul UE trebuie impusă doar când este strict necesar, iar măsurile trebuie să fie coordonate, proporţionate şi nediscriminatorii, pentru abordarea riscurilor de sănătate publică”, subliniază Comisia Europeană.

Guvernul de la Lisabona nu precizează în comunicat la ce ţări se referă, dar Irlanda, Belgia şi Finlanda au impus restricţii pentru persoanele care vin din Portugalia. De asemenea, Marea Britanie, care nu mai este membră UE dar trebuie să respecte reglementările comunitare în perioada de tranziţie post-Brexit, a impus restricţii. Şi Spania este vizată de restricţii de călătorie din cauza unor noi focare de coronavirus. În plus, Austria, Italia şi Letonia au impus restricţii pentru persoanele care vin din alte state UE, inclusiv din România. Grecia a impus obligativitatea testelor negative pentru cetăţenii români.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.