Actor de la Teatrul Național Timișoara, distins cu Premiul UNITER pentru debut

Actor de la Teatrul Național Timișoara, distins cu Premiul UNITER pentru debut

0
DISTRIBUIȚI

Premiul UNITER la secțiunea Debut a fost decernat la gala care a avut loc aseară actorului Andrei Chifu, pentru rolul principal „Eu” din spectacolul „Casa de pe graniță” de Slawomir Mrožek, pus în scenă de Teatrul Național Timișoara. Juriul care a decis acordarea acestui premiu, echivalent cu recunoașterea profesională a tânărului actor, a fost alcătuit din regizorul Radu Apostol, scenograful Cosmin Ardeleanu, actrița Crina Mureșan și criticii de teatru Doru Mareș și Cristina Rusiecki.

Rolul i-a oferit lui Andrei Chifu șansa de a construi un personaj extrem de complex, care i-a permis să-și pună în valoare talentul, profesionalismul, sensibilitatea și inteligența scenică iar premiul are totodată o însemnătate deosebită pentru teatrul timișorean, deoarece validează la nivel național programul Debut.


Andrei Chifu a făcut parte din acest program cuprins în proiectul de management al teatrului, conceput pentru a-i sprijini pe tinerii actori, încă studenți sau proaspăt absolvenți, care s-a dovedit a fi o oportunitate pentru sprijinirea creativității viitoarelor generații de artiști. Premiul, o recunoaștere a calităților actoricești ale actorului, reprezintă, totodată, o confirmare a școlii de teatru timișorene în care acesta s-a format, deschizându-i noi perspective.

Foto: Adrian Pîclișan

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.