Cine l-a învins pe Robu

Cine l-a învins pe Robu

5
DISTRIBUIȚI

Nici când înfrângerea a fost evidentă, Nicolae Robu nu și-a asumat greșelile făcute în cei opt ani de mandat. A continuat să se mire ipocrit și să o dea înainte cu cât bine a făcut el Timișoarei. A rămas până în ultimul moment convins că este bine așa cum a procedat. A mimat neștiința atunci când a fost întrebat despre motivele eșecului, avându-l în spate pe  Cătălin Iapă alb la față, dar cu cravată galbenă.

Nicolae Robu a fost învins de fiecare înjurătură transmisă ”haterilor” care și-au permis să aibă alte păreri decât ale sale, în orașul unde s-a murit pentru libertatea cuvântului, de fiecare gest care trebuia să dovedească că EL este cel care decide – de la numiri ”meritocrate” până la cum trebuie să arate trotuarele din centrul, de fiecare încălcare sfidătoare a legii în timp ce răcnea că este ”ultralegalist”, de fiecare cuvânt în apărarea apropiaților săi care erau ”frați” cu grupările de crimă organizată.


Să nu uităm de răspunsul arogant al lui Nicolae Robu care spunea că are de unde să piardă procente pentru prietenia protejatului său Nasleu cu traficanți de cocaină, bătăuși și cămătari.

Dar fostul primar nu a înțeles nimic din toate acestea pentru că, astăzi, de dimineață i-a catalogat pe cei care l-au trimis acasă ca fiind ”un segment de populație care simt eu că nu e integrat în comunitate”. Pentru Robu, normalitatea este cea susurată-n urechi de toți lingăii și slugoii de care s-a înconjurat și cărora le-a permis orice atât timp cât nu s-au oprit din a-i cânta ode. Ghinionul lui – aia neintegrați sunt foarte mulți. Derapajele fără număr, ajungând până la gesturi de poliție politică, au dovedit că, de fapt, Nicolae Robu este un neadaptat la ce înseamnă, cu adevărat, spiritul Timișoarei. Asta a înțeles aseară și marea de liberali care ani de zile a tăcut complice la toate excesele primarului estompat.

Se încheie un episod mizerabil din istoria Timișoarei. Singura întrebare este dacă Dominic Fritz și echipa lui sunt conștienți de cât de mari sunt așteptările oamenilor și cât de mult au ridicat, prin promisiunile făcute, standardele de moralitate? Vom vedea în anii următori.

 

 

5 COMENTARII

  1. Felicitări Dragoș Bota, ai scos la lumină adevărul și a urmat și rezultatele.
    Noul primar Fritz poate sa ți mulțumească deoarece dacă tu nu îți făceai treaba de ziarist el azi nu ajungea primar.
    Eu cred că timișorenii au votat împotriva lui Robu, o mare parte adică partea cea mai importantă și așa Fritz acum poate zâmbi.
    Tu l ai făcut pe Fritz primar in cea mai mare parte.
    Felicitări din partea cetățenilor pt a înlătură pe șeful interlopilor de la putere.

  2. robu a fost alungat de la oras ca un caine vagabond .se preface ca nu intelege nimic din ceea ce i s-a intamplat . trebuie facut un audit serios care sa arate unde a dus prostul satului orasul florilor. destinul tragic al politehnicii e legat si de tov. robu care a facut totul ca scoala sa fie strans legata de politic, de rubedenii de nepotism, ceea ce a facut prabusirea nivelului pedagogic,stiintific si academic. urmare robu a fugit si s-a ascuns in politica.stiinta ingineriei acum la politehnica e vegheata de biserica rasarita in campusul universitar(langa liceul de muzica)unde studentii restantieri si profesorii bisnitari cu ambitii politice cer ajutorul CERULUI. Pt construirea bisericii s-a intrat in parcul adiacent s-au taiat pomii.apoi s-a mutat fac de chimie tot in parcul de langa universitate. pt asta sau taiat arbori. apoi cineva a hotarat si altcineva a aprobat extinderea fac. de chimie=o alta cladire in micutul parc. iarasi s-au taiat pomii ba mai mult au navalit constructorii cu utilajele lor care au pus la pamant tot ce le-a stat in cale rezultand un munte de pamant in mijlocul parcului. tot omul stie ca studentii au devenit bisnitari si cu banii lor cumpara licente, masterate,doctorate; studiile facandu-se on-line nu mai este nevoie de cladiri. ce am prezentat aici este o mica parte din haosul si mizeria creata de asa zisul om de stiinta care de 20 de ani nu a mai citit o carte si care nu mai intelege nimic.

  3. tov. paun sa nu uiti sa treci pe la sapaturile fundatiei de la extinderea fac de chimie. suntem siguri ca ai sa scoti la iveala (ce stii tu mai bine sa scoti) cateva relicve ale dacilor,cum ar fi: sagetile cu arcul lui daniel roxin, armura neinfricatului general dac Stefan gusa sau pipa dacului istoric amator pogacias. te rugam sa le gasesti(asa cum le-ai gasit la berindia, jud.arad) si apoi sa tragi concluziile de rigoare. iti dorim mult succes in aceasta munca nobila si benefica poporului roman. fara ea am fi mult mult mai saraci,te rugam continua esti pe drumul cel bun.urmeaza te rugam, un articol scris de tine in dulcea limba a dacilor despre satul dac.te poti inspira nu numai din Wikipedia dar si din las fierbinti .

  4. Nimeni! D-l Nicolae Robu nu este un invins. Aproape 60% dintre timisoreni nu au votat. Azi in Timisoara, maine in toata tara: fii ca Fritz, fii asistat social! USR te face primar! 🙂

Dă-i un răspuns lui Monica Harmanescu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.