Conflict violent între frați, în atenția poliției după un incident în trafic,...

Conflict violent între frați, în atenția poliției după un incident în trafic, pe o stradă din Timișoara UPDATE Trei suspecți, reținuți de polițiști

1
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii au deschis o anchetă după ce o maşină aflată în trafic a fost oprită într-o intersecţie din Timişoara, iar mai mulţi indivizi coborâţi dintr-un alt automobil au început să lovească autoturismul blocat, a transmis adevarul.ro.

„Poliţiştii Secţiei 5 Timisoara au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere, lovire şi alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.


Se efectuează cercetări în vederea depistării persoanelor implicate şi tragerea acestora la răspunderea penală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, conform sursei citate.

Conform informațiilor obținute de PRESSALERT.ro, este vorba despre un conflict între doi frați, unul dintre ei fiind revenit recent din Italia. Aceasta nu este prima întâlnire violentă dintre cei doi, care s-au bătut și într-un club din Timișoara, în urmă cu câteva zile.

UPDATE Trei suspecți au fost reținuți de polițiștii timișoreni. „Cu privire la evenimentul ce a avut loc aseară, în jurul orei 23.00, la intersecția străzilor Amurgului cu Calea Aradului, polițiștii Secției 5 Timisoara au reținut pentru 24 de ore trei bărbați de 21, 23 și 38 de ani, care sunt bănuiți de comiterea infracțiunilor de distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire și alte violențe. Aceștia sunt introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș”, au transmis reprezentanții Poliției.

Sursa foto: adevarul.ro

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Marcel Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.