Copreședintele USR PLUS Dacian Cioloș, europarlamentar și lider al Grupului Renew Europe din Parlamentul European, s-a aflat astăzi în Timișoara și Pădureni pentru a susține candidații partidului la alegerile locale de la sfârșitul lunii. Acesta a participat la o conferință de presă organizată în amfiteatrul din Parcul Copiilor, alături de Raul Olajos (copreședinte USR PLUS Timiș și candidat la CJ Timiș), Cristian Moș (copreședinte USR PLUS Timiș și candidat la președinția CJ Timiș), Dominic Fritz (candidat la Primăria Timișoarei) și Bianca Luca (candidat la CJ Timiș)
„Mă întorc la Timișoara mereu pentru reperele sănătoase care mă inspiră aici de când am intrat în politică: o țară liberă de privilegiați și profitori, o țară în care câștigi când și cât meriți, o țară fără penali și sinecuriști, o țară cu oameni curajoși, o țară tolerantă cu minoritățile, o țară în care oamenii se revoltă atunci când simt că autoritatea ia forma dictaturii.
La final de septembrie, candidații USR PLUS vor face o breșă – sper eu, semnificativă – în consilii locale, consilii județene și primării. Vor fi cei care aduc transparența în cheltuirea banilor publici locali. Cei care fac proiecte pentru oameni și stopează comisioanele pentru firme de partid. Cei care aduc digitalizarea, stârpind baronizarea. Cei care opresc hoția, ca să reducă săracia. Acolo unde corupția, nepotismul și firmele căpușă drenează banii publici, comunitățile suferă și se dezvoltă încet, fără vreo viziune și fără un viitor la orizont. Sau, cum spun colegii de aici, de la USR PLUS Timiș, unde e lumină nu se fură. Și câtă dreptate au!”, a declarat Dacian Cioloș.