Festivalul Brassy Business lansează o competiție adresată tinerilor pasionați de instrumentele de...

Festivalul Brassy Business lansează o competiție adresată tinerilor pasionați de instrumentele de alamă

0
DISTRIBUIȚI
d

Prima ediție a festivalului Brassy Business – Brass International Days, a debutat în această toamnă la Timișoara și a inclus trei concerte și și 5 masterclass-uri susținute pentru 20 de tineri muzicieni români. Festivalul continuă prin lansarea unei provocări ce invită tinerii muzicieni români la un concurs ce promovează creativitatea și scoate în evidență inedita personalitate a instrumentelor de alamă. Cele trei categorii la care se pot înscrie tinerii instrumentiști români sunt: City Funk, Brassy Attitude și Brassy Talent, categorii ce îmbie tinerii muzicieni să creeze materiale video în care ingeniozitatea se îmbină cu măiestria interpretativă. Înscrierea se realizează până la data de 1 noiembrie prin trimiterea unui video inedit aici.

Brassy Business pune pe harta culturală a orașului un tip de manifestare de cultură prea puțin prezentă, care răspunde nevoii publicului de a avea acces la noi experiențe culturale, deschizând drumul spre oportunități de a pune în lumină instrumente cu personalitate aparte: este singurul festival adresat instrumentelor de alamă și muzicii specifice acestora.


„Brassy Competition | Concurs pentru instrumente de alamă” este un concurs național dedicat instrumentelor de alamă deschis tinerilor instrumentiști români cu vârsta între 14 și 30 de ani.  Apelul este adresat tuturor celor care cântă la instrumente precum: trompetă, corn, trombon, trombon bas, tubă sau instrumente specifice fanfarei și orchestrei de suflători ca fligorn, bariton și eufoniu. Participarea la concurs se poate face ca solist sau grup, video-urile câștigătoare fiind recompensate cu premii în bani.

Juriul este format din artiștii internaționalu invitați în cadrul acestei prime ediții: Flavius Petrescu (trompetă), directorul artistic al festivalului, este considerat unul dintre cei mai apreciați trompetiști români ai generației sale; Jose Reál Cintero (trompetă) – ocupă poziția șef de partidă adjunct la „Beethoven” Orchester Bonn; Timothy Page (corn) deține poziția de șef de partidă la Theater an der Elbe din Hamburg; André Melo (trombon) colaborează cu renumite orchestre europene, precum Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii WDR, Orchestra de Cameră Mahler, în 2018 primind premiul „Opus Klassik Award” pentru înregistrarea Simfoniei Nr. 3 de Mahler; Tomer Maschkowski (trombon bas) deține din 2018 titulatura de Yamaha Artist, fiind frecvent invitat în ansambluri pentru instrumente de alamă în cadrul Berliner Philharmoniker sau a Festivalului din Lucerna.

Evenimentul este organizat de Tribul Artistic, singura asociație din România care a devenit membră a European Music Council și International Music Council, misiunea asociației orbitând în jurul dorinței de a schimba perspectiva asupra evenimentelor culturale prin implementarea acestora la cel mai înalt nivel, conectând oameni și resurse prin conținut artistic original.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.