Procurorii cer ridicarea imunității pentru Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, acuzat...

Procurorii cer ridicarea imunității pentru Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, acuzat de fapte de corupție

2
DISTRIBUIȚI

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cere Camerei Deputaților ridicarea imunității pentru Nicolae Bănicioiu, fost ministru din perioada 2012 – 2014, acuzat de luare de mită și trafic de influență pe lângă ministrul Sănătății din acea perioadă.

Procurorii fac o investigație care vizează suspiciuni de corupție în contextul comercializării de bunuri de uz medical către spitalele publice din București și județul Ilfov, aflate în subordinea Ministerului Sănătății.

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referatul cauzei, pentru a fi sesizată Camera Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită în formă continuată.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru MEDIAFAX, că este vorba despre Nicolae Bănicioiu, care, în perioada la care face referire DNA, era ministru al Tineretului și Sportului.

Potrivit DNA, în perioada 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014, în calitate de ministru, Bănicioiu ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri și ar fi primit direct, de la unul dintre aceștia, suma totală de 1.292.122 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra ministrului Sănătății și a funcționarilor publici din cadrul acestei instituții și că îi va determina să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu.

Este vorba de numirea în funcția de manager/menținerea în funcția de manager a unor persoane la conducerea spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, spitale cu care firmele controlate de cei doi oameni de afaceri aveau contracte încheiate sau desfășurau proceduri de achiziții publice, precum și de alocarea de sume de bani spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, cu care firmele celor doi oameni de afaceri aveau contracte în derulare.

„Ulterior, aceeași persoană (N.


Bănicioiu – n.r.) ar fi primit de la aceiași oameni de afaceri, prin intermediul unui complice, suspect în cauză, suma totală de 2.612.389 lei în legătură cu exercitarea atribuțiilor de ministru, funcție deținută în perioada 05.03.2014-17.11.2015”, arată DNA.

Cererii transmise de DNA către PÎCCJ i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii DNA, precum și un număr de 182 de volume în format electronic, dintre care 40 volume în format letric.

2 COMENTARII

  1. Cand o sa-l ia si pe Busoi si gasca lui atunci o sa credem ca exista DNA, pana atunci ramane doar un instrument politic de forma unui tampon …… Si totusi in aceleasi conditii in care DNA Bucuresti la trimis in judecata pe Stan, marele si magnificul pseudo procuror papici ia musamalizat dosarul lui ionac. Dosarul pentru care mascatii l-au cautat pe ionac acasa si la judetean acest papici la inmormantat cu un tupeu jegos maxim. Si ne miram ca nu vor legea privind raspunderea magistratilor, desi procurorii in orice tara normala (cu exceptia URSS si Romania) sunt avocati ai statului nu magistrati.

Lasă un răspuns la Raul Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.