ASU Politehnica a încheiat „alb” duelul de pe „Ştiinţa” cu U Craiova 1948. Dacă ar fi câştigat, elevii lui Octavian Benga ar fi trecut peste olteni în clasament. Oaspeţii au dominat partida şi au avut mai multe ocazii, dar oportunităţile de a marcat au fost mai mari pe final în dreptul gazdelor, care se pot simţi frustrate şi de neacordarea unei lovituri de pedeapsă.
Liderul Ligii 2 a venit în Banat fără patronul Adrian Mititelu, condamnat de curând la închisoare cu executare în speţa transferului lui Mihai Costea. Oaspeţii au avut tricouri speciale (foto, jos) la startul partidei, comemorând zece ani de la dispariţa poetului Adrian Păunescu, dar au şi început mai bine jocul de la Timişoara.
Presiunea a crescut constant în careul alb-violet în prima parte. Dar, rând pe rând, Răducanu (min. 20), şut peste poartă, Gugu (24), şut din întoarcere dar tot peste transversală, şi Bălan (27), nu l-au putut învinge pe puştiul Hindrich. Ultima a fost şi cea mai mare şansă de gol a „juveţilor”, atacantul şi căpitanul lui FCU s-a trezit cu mingea în picior în câţiva metri, dar a trimis slab, exact pe direcţia portarului după o eroare defensivă. Greşeli au mai fost la construcţie pentru alb-violeţi, dar şi o şansă notabilă în minutul 37, când „libera” lui Ignea l-a întins bine pe celălalt portar-junior de pe teren – R. Popa.
Repriza secundă a adus o formaţie gazdă mai incisivă pe contraatac. Deşi craiovenii au încercat să domine şi această parte a partidei, şansele de gol au fost mai mari în contul trupei pregătite de Tavi Benga. Abia intrat pe teren în minutul 75, Manea nu l-a putut loba pe portarul advers după ce s-a descotorosit de un adversar. Iar în ultimul minut de joc Axente a preluat în careu, dar a trimis imprecis din zece metri, în plasa laterală. Tot longilinul atacant a fost busculat mai devreme în careu, dar „centralul” Szabolcs Kovacs a trecut cu vederea incidentul. De partea cealaltă, FC U Craiova 1948 a avut o oportunitate mare în repriza secundă prin Negru (min.
58), dar acelaşi Hindrich a fost la post.
Craiova „lui Mititelu” se menţine pe primul loc în Liga 2, cu 22 de puncte din zece partide, în timp ce ASU Poli a rămas pe 3, cu 20 de puncte din 11 jocuri. Alb-violeţii vor sta în runda următoare şi încearcă programarea unui joc amical pentru a nu-şi ieşi din ritm.
ASU Politehnica Timişoara: Hindrich – Sofran, Mera (cpt.), Scutaru, Pamfile – Casado (66, D. Codrea), Coadă – Munteanu (72, Axente), Ignea, Ivanovici – Plazonja (72, Manea). Pe bancă: Deronja – D. Andrei, D. Radu, Toader, Al. Popescu. Antrenor: Octavian Benga.
FC U Craiova 1948: R. Popa – Paramatti (73, Campagno), Gugu, Diallo. Huyghebaert – Baeten (81, Stoenac), D. Albu, C. Cristea (65, Anghelina) – Negru, Bălan (cpt.; 73, Ciolacu), Răducanu. Pe bancă: Taborda – Avram, Cristiu, Blidar, Vl. Pop. Antrenor: Dan Vasilică.
Octavian Benga: „Am avut cele mai mari ocazii”
Deşi a avut o posesie mai slabă, ASU Poli putea lua mai degrabă toate punctele, după cum a subliniat tehnicianul alb-violeţilor. „A fost un derby, pentru că era o luptă pentru primul loc. Dacă noi câştigam astăzi treceam pe prima poziţie. Era posibil, pentru că din punctul meu de vedere am avut cele mai mari ocazii (…) Per total jocul a fost unul echilibrat, cu o echipă a Craiovei foarte bună, care este meritat pe primul loc. Mi se pare cea mai complexă echipă şi au un lot foarte bun. E o luptă continuă pentru locurile de play-off, sunt chiar zece echipe care mai au şanse la primele şase locuri şi orice meci, orice punct contează… Craiova nu a avut mai multe şanse, a avut câteva situaţii, eu cred că ocaziile mari au fost ale noastre. Manea a scăpat unu la unu cu portarul iar dacă Axente prindea poarta era gol. Se poate spune că e un rezultat echitabil, un meci poate nu chiar aşa de plăcut ochiului, dar un meci de luptă, un derby. Poate şi terenul a înfluenţat calitatea jocului. A fost o primă repriză a noastră nu chiar foarte reuşită, dar cred că în repriza a doua am echilibrat foarte bine partida şi unii jucători au ieşit din presiunea derby-ului şi a fost un echilibru total”
De partea cealaltă, „interimarul” rămas la cârma echipei, Dan Vasilică, consideră că echipa sa a dominat partida. „Am dominat nu doar în prima parte, am dominat şi pe final. Au fost două situaţii ale adversarului, două ocazii rezultate în urma unor contraatacuri pe presiunea noastră. Până la urmă este un punct câştigat, orice punct se adună în clasament şi ne menţine în faţă. Nu permitem adversarului de astăzi să se apropie periculos. Ne-am îndeplinit primul obiectiv, acela de a pleca neînvinşi, apoi am făcut tot ce am putut să obţinem al doilea obiectiv – victoria. Nu am reuşit, trebuie să rămânem pe primul loc, asta e cel mai important”, a spus Vasilică.
„Principalul” lui U Craiova 1948 a subliniat că staff-ul şi jucătorii doreau să-i aducă o consolare patronului Adrian Mititelu, arestat recent: „Jucătorii s-au motivat suplimentar, doreau foarte mult, cu toţii de fapt, nu doar jucătorii, să-i oferim o consolare. Ştim ce reprezintă, este inima acestei echipe, ne doream cu toţii să-i oferim o consolare în aceste momente dificile prin care trece. Nu am reuşit în totalitate, sperăm să facem acest lucru, prin obiectivul principal, acela de a promova”.