Comitetul pentru Situații de Urgență Timiș a decis că nu avem voie...

Comitetul pentru Situații de Urgență Timiș a decis că nu avem voie la fitness, dar putem merge la muzeu. Textul integral al hotărârii

1
DISTRIBUIȚI
Proiect muzeu (1)

Prefectul Liliana Oneț a convocat, duminică, o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în cadrul căreia a fost adoptată o hotărâre, care intră în vigoare de luni, 9 noiembrie 2020.

Hotărârea CJSU Timiș:

Art. 1. (1) Pe întreg teritoriul județului Timiș este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, în toate spațiile publice închise și deschise.

(2) Ca excepție de la prevederile alin 1., este permisă înlăturarea măștii, pentru perioade scurte de timp, în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane.

(3) Se instituie în sarcina administratorilor/proprietarilor de spații publice deschise afișarea la loc vizibil a informațiilor privind obligativitatea purtării măștii de protecție în aceste spații.

(4) Se instituie obligația pentru angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare şi subordonare, precum și regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariați organizării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, în condițiile legii. În situația în care nu se poate desfășura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu și în vederea evitării aglomerării transportului public, instituțiile și operatorii economici publici și privați organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră.

Art. 2. (1) La nivelul județului Timiș  se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23,00-5,00, cu următoarele excepții motivate de:

  1. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  2. b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  3. c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  4. d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la alin. (1) lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la alin. (1) lit.  b)-d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

(3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Art.3. (1) Se instituie pe întreg teritoriul județului Timiș obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să desfășoare activitatea în intervalul orar 5,00-21,00.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), unitățile farmaceutice, benzinăriile și operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

 

Art. 4. (1) Se suspendă pe întreg teritoriul județului Timiș activitatea piețelor comerciale, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante, a talciocurilor și activitatea piețelor agroalimentare în spații închise, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004, precum și în centrele expoziționale atât în interiorul cât și în exteriorul acestora (cu excepția muzeelor și a galeriilor de artă).

(2) Prin excepție de la alin. (1), se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

(3) Se instituie în sarcina autorităților administrației publice locale să întreprindă măsurile necesare pentru organizarea activității în piețele agroalimentare, cu respectarea prevederilor legale.

 

Art. 5. (1) Se interzice pe întreg teritoriul județului Timiș organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații închise și deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, terase, săli/corturi de evenimente;

(2)  Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații  închise și/sau deschise, publice și/sau private;

 

Art. 6. (1) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfășoară astfel:

–  fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5.00-21.00, în unitățile administrativ teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori,

–  fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5.00-21.00, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din unitățile administrativ teritoriale este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, conform anexei 2.

Este interzisă activitatea la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.

(2) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, se desfășoară astfel:

–  fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, și în intervalul orar 5.00-21.00, în unitățile administrativ teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori,

– fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5.00-21.00, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din unitățile administrativ teritoriale este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

–  doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități, în unitățile administrativ teritoriale unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile, conform anexei 1.

(3) Măsurile prevăzute la alin.


1 și 2 se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

(4) În situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la alin 1 și alin.2 este restricționată sau închisă, se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

(5) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la alin. 3, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.

(6)  Pe întreg teritoriul  județului Timiș se suspendă activitatea barurilor, cluburilor și discotecilor.

 

Art.7. Activitățile cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt  permise, în intervalul orar 5.00-21.00 cu participarea publicului astfel:

până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din unitățile administrativ teritoriale este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori,

până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din unitățile administrativ teritoriale este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

 

Este interzisă activitatea la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.

 

Art. 8. (1) Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise în intervalul orar 5.00-21.00 la nivelul unităților administrativ teritoriale unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane.

(2) Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise, în intervalul orar 5.00-21.00 numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum și cu purtarea măștii de protecție.

(3) Activitățile sunt interzise la nivelul unităților administrativ teritoriale unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori.

 

Art. 9. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă, în intervalul orar 5.00-21.00, fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în unitățile administrativ teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din în unitățile administrativ teritorială este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, conform anexei 2 și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.

 

Art. 10. Se suspendă activitatea de pregătire fizică în sălile de sport/fitness, cu excepția activităților desfășurate de sportivi profesioniști, legitimați și/sau de performanță, în unitățile administrativ teritoriale unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.

 

Art. 11.  Direcția de Sănătate Publică a județului Timiș, calculează zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competență, incidența cumulată a cazurilor pentru ultimele 14 zile și prezintă Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș, analiza rezultată în cel mult 24 de ore de la data constatării atingerii limitelor stabilite în prezenta hotărâre.

 

Art. 12. În funcție de situația epidemiologică existentă la nivelul unităților administrativ teritoriale, Comitetele Locale pentru Situații de Urgență  pot institui orice altă măsură suplimentară de siguranță, cu avizul Direcției de Sănătate Publică Timiș și cu respectarea normelor legale în vigoare.

 

Art. 13. (1)Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș va transmite prezenta hotărâre tuturor entităților responsabile cu aducerea la îndeplinire, pentru luare la cunoștință și conformare și le va publica pe site-ul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș.

(2) Prezenta Hotărâre se comunică tuturor unităților administrativ – teritoriale din județul Timiș pentru aducere la cunoștința comunității locale.

 

Art. 14. În localitățile unde a fost instituită măsura carantinei zonale se aplică prevederile Ordinelor Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, pe întreaga prevăzută în aceste ordine.

 

Art. 15. Prevederile prezentei Hotărâri devin obligatorii începând cu data de 9 noiembrie 2020, în perioada stării de alertă.

 

În cadrul ședinței s-a dezbătut și s-a supus la vot restricția privind „suspendarea activității de pregătire fizică în sălile de sport/fitness, în unitățile administrativ teritoriale unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile”. În urma votului măsura a rămas în vigoare, doar pentru aceste localități.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Dominik Spritz Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.