COSR, în sprijinul timișorencei Ioana Gheorghe în scandalul de la lotul olimpic...

COSR, în sprijinul timișorencei Ioana Gheorghe în scandalul de la lotul olimpic de bob

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Ioana Gheorghe / Facebook

Ioana Gheorghe, sportiva anului 2014 în Timiş pentru rezultatele din atletism, a făcut zilele trecute o serie de dezvăluiri legate de tratamentul la care a fost supusă ea şi colegele sale de către antrenorul lotului olimpic de bob, Paul Neagu. Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a luat astăzi poziţie faţă de acuzele grave aduse antrenorului şi cere Federaţiei Române de Bob şi Sanie să numească un nou antrenor până la finalizarea investigaţiilor.

Ioana Gheorghe (23 ani) a avut rezultate remarcabile şi la bob, cucerind printre altele Cupa Europei şi argintul la Europenele de senioare alături de colegele sale. Sportiva din Timişoara a dezvăluit însă că şi-a pierdut locul de muncă din cauza antrenorului, pe care-l acuză de hărţuire, violenţă şi chiar proxenetism. „Am avut o altercație zilele trecute cu el în Letonia, deoarece i-am reproșat faptul că nu mă pot odihni din cauza colegelor mele care făceau zgomot, iar el a intrat peste mine în cameră fără să bată la ușă și a venit nervos, mi-a smuls telefonul din mână pentru că a crezut că l-am înregistrat în discuția de mai devreme. În momentul în care i-am cerut telefonul, a ridicat pumnul și a vrut să mă lovească.


În acel moment am început să țip, iar singura persoană care a mai fost de față era o colegă de-a mea, care spre surprinderea mea a spus că nu a auzit nimic. Acest lucru s-a întâmplat deoarece eu sunt împingătoarea numărul 1 și în afară de mine mai sunt două jucătoare, care sunt rezerve să zic așa, dar care odată cu plecarea mea au doar de câștigat, și aici vorbim de bani foarte mulți”, a declarat Ioana Gheorghe pentru realitateasportiva.net.

Antrenorul Paul Neagu a fost acuzat inclusiv că ar avea o relaţie cu una dintre elevele sale, pe care ar fi încercat inclusiv să le „plaseze” unor interlopi, dar a negat toate dezvăluirile Ioanei Gheorghe. „Eu sunt foarte contrariat de toate aceste declarații. S-au luat măsuri. Se așteaptă o decizie a Federației. Toată echipa României a fost surprinsă de aceste declarații ale Ioanei. Aceste probleme care nu sunt legate de activitatea mea trebuie să se ocupe Federația, Comitetul Olimpic Sportiv…”, a spus Neagu pentru aceeaşi sursă.

Reacţia COSR-ului condus de Mihai Covaliu indică însă că forul olimpic nu e străin de cazurile semnalate de sportiva timişoreancă. „Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) cere Federației Române de Bob și Sanie (FRBS) ca până la definitivarea cercetării să numească un nou antrenor care să asigure continuitatea pregătirii pentru componentele Lotului Olimpic de Bob și participarea la competițiile internaționale din calendarul Federației Internaționale de Bob și Skeleton. Totodată, Comitetul Olimpic și Sportiv Român a solicitat în regim de urgență Federației Române de Bob și Sanie să analizeze situația și să acționeze rapid pentru clarificare și soluționare. COSR își exprimă totalul dezacord față de astfel de situații și oferă sprijin total pentru ca sportiva Ioana Teodora Gheorghe să își poată continua pregătirea în condiții de siguranță până la soluționarea și clarificarea situației”, se arată în comunicatul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.