Serialul documentar „Iubesc Timișoara”, gata de lansare

Serialul documentar „Iubesc Timișoara”, gata de lansare

2
DISTRIBUIȚI

„Iubesc Timișoara” este gata de lansarea în mediul online.

„Iubesc Timișoara” este serialul propus de către Asociația Iubesc Timișoara tuturor celor interesați să facă o incursiune în istoria orașului de pe Bega.

Cu ajutorul celor de la Timișoara Film Society (asociație din Timișoara, care se ocupă cu producția de filme artistice, scurt-metraje), și al celor de la Tour Guide & Travel Timișoara, poveștile orașului vor căpăta viață și vor putea fi trăite din orice colț al lumii.

„În acest loc binecuvântat s-au născut, ori au trăit atâtea personalități de talie națională și internațională. Spectacole de teatru, de muzică și alte manifestări culturale, clădirile superbe desenate parcă după cele din Viena, i-au adus numele de „Mica Vienă”.


Învăluită în parfumul rozelor, Timișoara este fascinantă. Se lasă cântată, pictată, scrisă în versuri ori în proză”, spune Luciana Ianculescu.

Structurat în șapte episoade, serialul „Iubesc Timișoara” va fi disponibil pentru vizionare online, în mod gratuit AICI.

Programul propus este următorul:

29 noiembrie, ora 18:00  – Trailer Iubesc Timișoara

30 noiembrie, ora 18:00 – Ep. 1 File din istoria orașului

01 decembrie, ora 18:00 – Ep. 2 Luminile orașului

02 decembrie, ora 18:00 – Ep. 3 Transportul în Orașul de pe Bega

03 decembrie, ora 18:00 – Ep. 4 Timișoara Universitară (partea întâi)

04 decembrie, ora 18:00 – Ep. 5 Timișoara Universitară (partea a doua)

05 decembrie, ora 18:00 – Ep. 6 Scenele orașului (partea întâi)

06 decembrie, ora 18:00 – Ep. 7 Scenele orașului (partea a doua)

Haideți să descoperim, împreună, poveștile Timișoarei de odinioară, dar și de astăzi!

 

„Iubesc Timișoara” este un proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local.

„Iubesc Timișoara” susține Timișoara în îndeplinirea obligațiilor asumate în dosarul pentru candidatura la titlul de Timișoara Capitală Europeană a Culturii.

2 COMENTARII

  1. Imi pare rau, dar timisoara e invaluita doar de mirosul urinei, nu al rozelor. Documentar mincinos din start. Care e scopul? Sa pacalesti straini sa vina in mizeria asta tiganeasca? Sunt si eu curios ce parere au creatorii acestui documentar cand vine un turist si isi da seama ce greseala enorma a facut. Nu sunteti incredibil de nesimtiti?

    • 1 unde ai simtit tu atat miros de urina incat sa afirmi asta?
      2 crezi ca in orasele mari ale lumii nu sunt zone indezirabile?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.