Viceprimarul USR Ruben Lațcău, votat de USR PLUS, PNL și PSD, liberalul...

Viceprimarul USR Ruben Lațcău, votat de USR PLUS, PNL și PSD, liberalul Cosmin Tabără, doar de PNL. Cine nu a dorit să voteze

1
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1502639248">
Dominic Fritz și Cosmin Tabără

Prima ședință a Consiliului Local Timișoara după constituire a avut loc, luni, de la ora 17 la Sala Capitol. Principalul punct de interes al ședinței a fost votarea viceprimarilor, după mai multe zile de „duel” la distanță între reprezentanții USR PLUS și PNL, pe această temă.

„Vreau să subliniez încă o dată ce am spus la învestitură, îmi doresc să avem o relație de colaborare în următorii patru ani, indiferent de culoarea politică”, a transmis primarul Dominic Fritz la începutul ședinței, menționând că rămâne observator astăzi.

După ce doi noi consilieri locali au depus jurământul, Cosmin Tabără de la PNL și Radu Țoancă de la PSD, a fost constituită Comisia pentru numărarea voturilor: Dan Reșinec de la USR PLUS, Ovidiu Merean de la USR PLUS, Raul Ambruș de la PNL, Andra Lăpădatu de la PSD și Marius Craina de la Pro România. Două partide au propus viceprimari, care vor fi aleși din rândurile consilierilor locali. USR PLUS l-a nominalizat pe Ruben Lațcău, iar PNL pe Cosmin Tabără.
După o scurtă discuție despre modalitatea prin care se va vota, având în vedere că ședința s-a desfășurat în sala Capitol, și nu în sala de consiliu de la primărie, aleșii au votat că vor fi folosite două buletine de vot, iar procesul de votare se va face în mod secret, în spatele unor paravane instalate pe scena Filarmonicii „Banatul”.
Doi consilieri, aflați în carantină, nu pot fi prezenți pentru vota viceprimarii, iar consilierul local Ștefan Sandu a cerut ca în viitor să se poată vota și de la distanță, pentru că există posibilitatea, în situația actuală, ca numărul aleșilor carantinați să crească și, neputând să voteze, se va bloca activitatea Consiliului Local. „În numele grupului PNL, vom vota atât pentru varianta Ruben Lațcău cât și pentru varianta Cosmin Tabără și le cerem la fel tuturor grupurilor politice”, a afirmat consilierul local Dan Diaconu.
Cei doi consilieri Pro România, Marius Craina și Roxana Iliescu, s-au abținut de la vot.
În cele din urmă, Ruben Lațăcu a fost ales viceprimar cu 23 de voturi pentru, în timp ce Cosmin Tabără a avut doar 8 voturi pentru, din partea colegilor de partid, au fost 13 abțineri, fiind și două buletine predate necompletate, cele ale reprezentanților Pro România.

1 COMENTARIU

  1. Domnule jurnalist Sorin Drăgan, ai omis cel mai important aspect sa l amintesti: câți consilieri au participat din Partea fiecărui partid!

Dă-i un răspuns lui Banatean Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.