Alina Gorghiu: ”Noi, cei de la PNL, nu bem apă după PSD”....

Alina Gorghiu: ”Noi, cei de la PNL, nu bem apă după PSD”. Cum explică apariția unor foști miniștrii social democrați pe listele liberalilor

5
DISTRIBUIȚI

Senatorul de Timiș Alina Gorghiu de la PNL a declarat, marți seara, că oamenii nu mai judecă partidele politice după promisiuni, ci după ultimii ani de guvernare.

„Electoratul știe că promisiunile valorează destul de puțin și noi, cei de la PNL, nu bem apă după PSD să venim în fața electoratului cu ceva ce nu va deveni realitate, am arătat în primul an un lucru pe care garantez că îl vom avea ca regulă și în următorii opt ani cât vom guverna, și anume cred că e o diferență imensă între calitatea celor două guvernări livrate pentru români de unii și alții. Trei ani PSD a stat la guvernare cu oameni certați cu legea care făceau legile pentru ei. Vorbim despre Ordonanța 13 și despre ore întregi în frig la proteste din pricina acestei ordonanțe, vorbim despre un partid care și-a pus pe frunte o etichetă: 10 august, batem manifestanții și îi gazăm și de același partid care pe domnul Iordache și pe domnul Dorneanu i-au urcat în cele mai înalte funcții în stat nu pentru că sunt competenți, ci pentru că ajută cauza PSD trup și suflet. În zilele noastre, chiar dacă sunt dați afară de la guvernare fac cea mai mizerabilă campanie și vedeți zilnic declarații mizerabile împotriva PNL, împotriva Guvernului, împotriva președintelui României. Practic, rețeta PSD e așa: populism, demagogie, campanie murdară versus ce s-a întâmplat în acest ultim an, ca să sintetizez, un PNL care a luat măsuri economice, care au reușit să dea roade”, a spus Alina Gorghiu la emisiunea PRESSALERT LIVE.

Întrebată de apariția pe listele de parlamentare ale PNL ale mai multor foști miniștrii PSD, care au fost alături de Liviu Dragnea, în modificarea legilor justiției, Gorghiu a explicat că ”în politică de foarte multe ori este necesar să faci niște compromisuri fără de care nu poți să înlături un rău foarte mare.


Vă aduc aminte că la momentul la care PNL a depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, care avea un bilanț odios de nereușite și de izolare a României, de decredibilizare a ei în plan extern cu un consum care a pus economia pe butuci și stocuri sanitare zero, că așa a intrat Guvernul Orban în acțiune, la acel moment s-a negociat intens cu toate grupurile parlamentare. Din nefericire, pentru PNL plus USR dădea un număr de parlamentari insuficienți pentru ca această moțiune să fie una de succes. Și atunci, Daniel Constantin, Sorin Cîmpeanu șu cei opt parlamentari care la momentul acela au luat decizia să sprjine PNL și USR în demersul de a da jos Guvernului Dăncilă, au făcut acest pas, consider eu pentru viitorul României. Au rămas alături de noi pentru că în momentul cheie al schimbării istoriei în România nu e puțin lucru, în momentul acela PSD avea majoritate. Cred că din punctul multora de vedere pentru că după ce am schimbat Guvernul PSD Dăncilă am câștigat trei tipuri de alegeri, deci oamenii au înțeles necesitatea asocierii cu acei colegi astfel încât să dăm jos un Guvern toxic pentru România. Altfel, astăzi, în România, în plină pandemie, guverna doamna Dăncilă cu broșele ei și un PSD incapabil”.

Întrebat cum va guverna PNL cu USR și cum vede această bătălie cu USR, senatorul liberal a răspuns: „Fără să mi-o ia cineva în nume de rău, nu e momentul de privit de sus, îi consider ca pe frații mai mici asta fiind și vârsta fragedă de când s-au lansat în politică. Au un entuziasm care de multe ori poate să ducă și la inerente greșeli, dar nu cred că ați pus problema corect pentru că pot să vă dau și cearșafuri de atacuri ale USR la adresa PNL. De la noi ați văzut foarte rar reacții ceea ce înseamnă că suntem un partid matur care înțelegem nevoia unui partid tânăr de a se afirma și a capitaliza politic chiar și jignindu-i pe cei cu care acceptă că vor face o coaliție pentru a guverna în România. După 21 decembrie, când se va valida noul Parlament, cred că PNL și USR se vor regăsi într-o formulă de guvernare cu Ludovic Orban premier. Cred că toate aceste atacuri ale USR la un moment dat vor fi îngropate pentru că trebuie să ne uităm în viitor. Oamenii politici din Timiș, ce-i pe care îi trimiteți în Parlament cu votul dumneavoastră, trebuie să aibă ca prioritate nu șicane între ei, ci dezvoltarea județului pentru că de asta se duc la guvernare.”

5 COMENTARII

  1. O rog pe doamna Georghiu si pe toti pupincuristii sa vada reportajul de la Recorder si sa inteleaga de ce toata lumea spune ca pnl e facut din acelasi rahat ca si psd. Pana la proba contrarie, pofta buna!

Dă-i un răspuns lui Daniel Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.