Apocalips, formația rock din cel mai vestic oraș al României, împlinește un...

Apocalips, formația rock din cel mai vestic oraș al României, împlinește un sfert de secol de existență

0
DISTRIBUIȚI

Formația Apocalips din Sânnicolaul Mare, cel mai vestic oraș al țării noastre, împlinește un sfert de secol de existență.

«Astăzi se împlinesc 25 de ani de la prima repetiție, când împreună cu trei  colegi de liceu, înzestrați cu două chitări acustice si tobe improvizate din galeți de metal pe care am întins saci de nailon, am făcut să răsune subsolul blocului spre „încântarea” vecinilor! Cei 4 ce ne spuneam atunci „Soul Dissection” eram: Flavius Buda – bass, Lucian Dusca – voce, Tiberiu Nyari  – tobe şi Calota Marcel  – chitară. A fost, până acum, o călătorie cum nu visam atunci că ar putea fi: cu 150 de concerte (România, Serbia, Ungaria), două materiale discografice, un dvd aniversar, un single (Imnul Unirea), apariții pe diverse compilații, festivalul Apocaliptic Fest organizat.Din păcate concertul aniversar „ApocalipS XXV”  se lasă puțin aşteptat, din cauza restricților impuse de această pandemie. Vă mulțumesc din suflet tuturor pentru primii 25 de ani, să aveți sărbători fericite şi să ne vedem cu bine»,  spune Flavius Buda.

Primul concert al formaţiei din Sânnicolaul Mare a avut loc în data de 18 octombrie 1996 în faţa a 600 de spectatori, unde muzicienii au avut în playlist două compoziţii proprii „Where Is The Sun” şi „Danger”, precum şi un cover, „The Sleeping Beauty” (Tiamat).


De altfel „Where Is The Sun” are parte şi de un clip, folosind filmările de la acel prim concert, ce a fost inclus pe DVD ul trupei. Materialul care zugrăveşte activitatea de 20 de ani a formaţiei cuprinde două concerte integrale (unul susţinut la Summer Theater, iar altul susţinut în cadrul concursului GBOB), cele două videoclipuri ale pieselor „Gate to Infinity” și „Strigăt de durere”, un documentar din perioada 1996-1999, la piesa „Where is The Sun”, dar și alte două materiale discografice integrale: „Depresie totală” (2002), și „Gate to Infinity” (2010). ApocalipS a organizat festivalul „Apocaliptic Fest” care s-a desfăşurat în două ediţii (1999 şi 2001) având ca invitaţi importanţi trupele Makrothumia, Grimegod, Anarhia, Argus, Cursed Cemetary.

Alături de activitatea sa în formația Apocalips, numele lui Flavius Buda este cunoscut și grație celor două cărți pe care le-a scris despre fotbalul și handbalul din cel mai vestic oraș din România, Sânnicolau Mare.

«Pasiunea mea pentru muzică izvorăște din fragedă copilărie, când am primit o chitară de copii de la bunici, iar când m-am lăsat de fotbal… se întâmpla în perioada liceului… am decis să înființez o formație de metal. , Cu ApocalipS am făcut și primii pași în undergroundul anilor ’90, și continui și astăzi să duc mai departe, ceea ce a început atât de frumos cu concertul de debut  în fața unei săli arhipline. Primele apariții live au fost la Sânnicolau Mare, în orașul de unde provin.. Îmi e dor de undergroundul acelor ani, când din puținul lor formațiile se ajutau și era o mai strânsă legătură, aș spune. Era o mândrie să îți apară numele în revista Heavy Metal Magazine, sau să apari la emisiunea lui Petre Magdin “Întâlnirea de la miezul nopții” sau la radio la emisiunea lui Lenți Chiriac. Să ajungi să înregistrezi o casetă cu piese proprii era un vis, care pentru noi s-a întâmplat în toamna anului 2001, la Lugoj, în studioul formației Anarhia», spune Flavius Buda.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.