Dan Alexa îi aruncă mănuşa lui Dominic Fritz: „Sper să-şi ţină promisiunile”....

Dan Alexa îi aruncă mănuşa lui Dominic Fritz: „Sper să-şi ţină promisiunile”. Cum a fost sprijinită ASU Poli de către Alin Nica

4
DISTRIBUIȚI

ASU Politehnica se află în lupta pentru promovarea în Liga I în acest sezon iar antrenorul principal Dan Alexa vrea ca autorităţile să sprijine cât mai mult echipa alb-violetă. Tehnicianul a subliniat astăzi că noul preşedinte al CJT-ului, Alin Nica, a ajutat deja „gruparea suporterilor”, prin faptul că a permis lui ASU Poli să se antreneze pe arena „Dan Păltinişanu”. În contrast, „Chirurgul” s-a arătat dezamăgit că deocamdată Dominic Fritz „nu a făcut nimic pentru noi”.

Declaraţiile lui Dan Alexa vin cu câteva zile înaintea unui meci foarte important pentru ASU Poli, alb-violeţii întâlnind un adversar direct pentru primele locuri în Liga 2, Rapidul, cu care fanii sunt înfrăţiţi la nivel de galerii. „Am spus, atunci când am revenit la Poli, am spus că e foarte greu să ne atingem obiectivele fără sprijinul autorităţilor, aşa cum ştim cu toţii echipa asta a fost vitregită de sprijinul lor de-a lungul anilor. Ştiam că e foarte important să-i atragem lângă noi, pentru că e important ca Timişoara să o aibă pe Poli în elita fotbalului românesc iarăşi. Sigur, discuţia e sensibilă, pentru că orice remarcă aş face, mă feresc să dau un iz politic… Eu sunt apolitic, noi ca şi club suntem un club apolitic clar, 100%. Am mulţi prieteni în politică. Şi aici vorbesc de toate partidele. Marcel Vela mi-e prieten, Sorin Grindeanu, la fel, am copilărit împreună, mai nou Adi Pau, de la Pro, mă feresc tot timpul să-mi exprim părerea”, a declarat Dan Alexa când a fost întrebat despre relaţia cu autorităţile.

Antrenorul lui ASU Poli a precizat apoi că după alegerile locale „un om care ne-a ajutat foarte mult, ne-a chemat şi ne-a rezolvat din probleme, este Alin Nica. Are tot respectul meu pentru asta. O mare victorie a noastră e revenirea pe Dan Păltinişanu, acasă, şi asta nu se putea face fără sprijinul dânsului…”.


În ultima vreme alb-violeţii folosesc tot mai des, pentru câte două-trei antrenamente pe săptămână, suprafaţa vechiului stadion. ASU Poli mai efectuând şedinţe de pregătire la Baza 2 a Politehnicii şi pe „Ştiinţa”.

Alexa a subliniat apoi că Dominic Fritz, noul primar al Timişoarei, nu a făcut nimic pentru a susţine ASU Politehnica. „În antiteză, şi îmi pare rău că trebuie să o spun, domnul primar Fritz a promis foarte multe, şi chiar mă bucur că pot să vorbesc despre asta, eu reprezint o comunitate foarte unită şi foarte mare – Druckeria. Care e de fapt inima acestui club, care doreşte foarte mult să revadă Poli în prima ligă. Sper să-şi ţină promisiunile, nu doar electorale, din ce am văzut în perioada asta nu a făcut cam nimic pentru noi momentan, ne-a promis că ne ajută, că ne sprijină. Că o va face mai mult decât domnul Robu. Vreau să cred că e ocupat cu problemele oraşului… Are fanion cu noi în birou, dar aşteptăm şi sprijinul real al dânsului. Suntem toţi angrenaţi în lupta asta, toată lumea se mândreşte cu Poli Timişoara aici, toată lumea vrea să-şi asocieze imaginea cu Poli, mai ales când sunt campanii de genul acesta, dar momentan el e puţin restant. Îmi asum tot ce spun. Pentru mine obiectivul e doar Poli Timişoara, indiferent de supărările pe care le-aş putea crea. Sperăm ca în viitor să se reglementeze şi poziţia domnului Fritz”, a mai spus Alexa.

Acesta a răspuns şi la o întrebare legată de stadion – în condiţiile în care e prevăzută demolarea „Marelui oval” vara viitoare. „Casa noastră e Dan Păltinişanu, echipa a jucat foarte multe meciuri pe Ştiinţa, foarte mulţi ani, suntem obişnuiţi cu Ştiinţa, din retur probabil vom juca pe Dan Păltinişanu, pentru mine e un proiect de suflet. Locul lui Poli e pe Dan Păltinişanu, mă bucur că ne putem antrena acolo… Am discutat asta şi cu domnul preşedinte, el speră ca în trei ani, varianta cea mai optimistă, să facă stadion, din ce am înţeles chiar este primordial. Are trei proiecte şi stadionul este unul dintre proiectele primordiale în perioada lui de mandat. Sincer mi-aş dori din suflet să putem promova pentru ca toată lumea să vadă cât timp s-a pierdut aici. Mi-aş dori să se simtă presiunea asta, să fim noi motorul care schimbă lucrurile. Cred că vom mişca lucrurile mult mai rapid când vom promova, vom găsi o soluţie, clar, pentru că pe Dan Păltinişanu nu vom putea juca, dar vom urgenta. Chiar am spus-o, pentru Timişoara e ceva incredibil să nu aibă stadion iar alte oraşe cu putere mult mai mică să evolueze pe stadioane noi”, a concluzionat Dan Alexa.

4 COMENTARII

  1. Cine se mai uita la teatrul numit fotbal? Pierdere de timp si de bani, meciuri aranjate si momente jenante din partea jucatorilor care pur si simplu joaca teatru.
    Mai bine sprijiniti rugby-ul…macar acolo se joaca pe bune

Dă-i un răspuns lui schnapps Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.