„Gândul bun de sărbători”, spectacol online al ansamblului ”Banatul”. Când are loc...

„Gândul bun de sărbători”, spectacol online al ansamblului ”Banatul”. Când are loc evenimentul

0
DISTRIBUIȚI

„Gândul bun de sărbători”  va fi adus iubitorilor de folclor autentic din întreaga lume de interpreții Andreea Voica, Liliana Laichici, Carmen Popovici-Dumbravă, Adrian Stanca, Mariana Anghel, Maria Didraga, Felicia Stoian, Maria Coman, Georgiana Necșa, Raluca și Oana Stanca și Ciprian Pop, într-o veritabilă gală prezentată de Felicia Stoian, care va avea loc duminică, 20 decembrie, de la ora 19,00 și va fi transmisă în direct, pe paginile de Facebook ale ansamblului profesionist „Banatul” și asociației „ProDatina”.

Este ultimul spectacol din acest an organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, prin care protagoniștii doresc să transmită cele mai calde gânduri și urări de sărbători.


Prestația soliștilor va fi completată de cea a instrumentiștilor dirijați de Sebastian Roșca și a dansatorilor coordonați de maeștrii coregrafi Brândușa și Nicolae Stănescu,  care vor evolua însă într-o formă restrânsă, pentru a respecta regulile de securitate impuse de pandemie.

Ca de fiecare dată, spectatorii virtuali sunt invitați să își facă cunoscute gândurile și speranțele pe paginile de Facebook și să transmită, la rândul lor, cuvenitele urări de sărbători, în semn de apreciere pentru cei care le aduc în case muzica îndrăgită, chiar în condițiile dificile în care instituțiile culturale sunt nevoite să-și desfășoare programul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.