Politică vs competență în CJT. Fosta șefă a ISJ Timiș, lăsată „pe...

Politică vs competență în CJT. Fosta șefă a ISJ Timiș, lăsată „pe dinafară” din Comisia de orientare școlară și profesională

1
DISTRIBUIȚI

S-a discutat îndelung despre subiectul „politică vs competență”, astăzi, în plenul Consiliului Județean Timiș. PSD, care are în acest mandat doar șapte consilieri județeni, nu a reușit să obțină desemnarea fostului inspector școlar general al județului, Aura Danielescu, drept reprezentant al instituției în Comisia de orientare școlară și profesională, organizată la nivelul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș. De asemenea, același lucru s-a întâmplat și când a fost desemnat reprezentantul Consiliului Județean Timiș în Consiliul consultativ al Inspectoratului Școlar Județean Timiș.

Liderul USR PLUS, Cristian Moș, care a susținut PNL la votarea acestor proiecte, a precizat că este vorba despre „un vot politic”. A fost preferat Cosmin Costa de la PNL, de profesie economist, să facă parte din Comisia de orientare școlară și profesională. Nu există nicio miză financiară în spatele acestei desemnări întrucât în Consiliul consultativ nu este remunerată reprezentativitatea, iar La COSP este remunerată foarte puțin.

Contactată de PRESSALERT.ro, Aura Danielescu a spus că pe lângă faptul că a fost mai mulți ani în fruntea Inspectoratului Școlar, a studiat Psihopedagogia Specială, calificare ideală pentru acea numire.

„Eu sunt de pregătire profesor de sprijin, parte a învățământului special și special integrat cu temeinice cunoștințe legislative. Sunt singurul expert în această problematică din rândul consilierilor județeni, singura abilitată, dacă se mergea pe competențe și nu pe un vot politic. Răspunsul USR și fuga ISG- Marin Popescu (n.r. – acesta a părăsit ședința când a fost întrebat de fostul președinte Călin Dobra dacă a fost sau nu susținut de PSD în calitate de specialist în mandatul trecut) din ședință arată că doar declarativ vor să nu politizeze educația”, ne-a declarat Aura Danielescu.

Consilierul județean a mai precizat că în timpul guvernării locale PSD, Marin Popescu de la PNL era reprezentantul CJT în consiliul consultativ al ISJ Timiș.

„Consiliul Consultativ al ISJ Timiș – atât membri PNL cât și USR – a decis, probabil la solicitarea domnului ISG Marin Popescu, ca desemnarea în acest for să fie făcută din partea PNL.


Mai precis, un consilier județean membru al partidului de la guvernare va face parte din Consiliul consultativ, strict pe criterii politice, pe baza procentului de reprezentare a membrilor în cadrul CJ. Din consiliul consultativ fac parte și reprezentanți ai autorităţilor judeţene, iar printre atribuțiile sale se numără, cu titlu de exemplu, stabilirea şi punerea în aplicare a politicilor educaţionale la nivelul judeţului; organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ, perfecţionarea şi modernizarea acestuia. Cum ar putea un economist să înțeleagă mai bine nevoile sistemului educațional decât un cadru didactic care a ocupat funcția de inspector școlar general și a fost membru de drept al consiliului consultativ o perioadă de 7 ani? În loc să fie exploatată și valorificată expertiza fostului inspector școlar general, se desemnează o persoană străină de problemele și neajunsurile învățământului, lipsindu-se astfel de conținut această desemnare pur formală”, ne-a spus Aura Danielescu.

Fostul inspector școlar general al Timișului ne-a mai declarat că a încercat să le explice colegilor săi că nu ne ducem în aceste comisii pentru un vot politic, ci de specialitate, iar lucrul acesta ar fi în defavoarea copiilor cu cerințe speciale.

„Comisia de orientare școlară și profesională (COȘP) analizează documentele privind evaluarea copiilor cu cerințe educaționale speciale întocmite de specialiști și decide asupra orientării școlare și profesionale a acestor copii, respectiv a copiilor fără cerințe educaționale speciale, nedeplasabili din motive medicale (boli cronice, spitalizări etc). Această comisie emite certificatele de orientre școlară și profesională și mai mult decât atât, avizează planurile de intervenție personalizate întocmite de responsabilii/managerii de caz din toate unitățile școlare în care se află copiii ce au primit certificat de orientare școlară. Un minus al desemnării unui consilier județean care nu este format în specialitate este dată de faptul că acest fapt îngreunează înțelegerea cazurilor prezentate și furnizarea serviciilor educaționale potrivite, individualizate pentru fiecare copil în parte. Educația nu are nevoie de oameni care nu sunt centrați pe domeniul educației. Copiii nu sunt troc, ar trebui să ne centrăm pe nevoile lor, ei nu își dau seama ce importantă este această comisie”, ne-a mai declarat, astăzi, Aura Danielescu.

1 COMENTARIU

  1. Saraca trepanata, daca nu era cumnata lui Grindeanu nu o plantau nici la I.S.J si nu o parasutau pe listele C.J.T. pe anonima educatoare de la Masloc, sunt destui profesori chiar si in P.S.D. care au performat in sistem mult peste aceasta sfertodocta necoerenta rurala.

Dă-i un răspuns lui Pong Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.