Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o atenționare cod galben de ninsori abundente și intensificări ale vântului, pentru sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Munții Banatului și zona Carpaților Meridionali.
Potrivit ANM, atenționarea cod galben intră în vigoare duminică la ora 18.00. Se vor semnala ninsori abundente, strat de zăpadă consistent, intensificări ale vântului.
În noaptea de duminică spre luni în sudul Banatului, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, precum și în Munții Banatului și în zona Carpaților Meridionali, iar luni în Muntenia și zona Carpaților de Curbură vor predomina ninsorile, moderate și însemnate cantitativ și se va depune strat consistent de zăpadă, ce va depăși local 10 – 20 cm și izolat 30 – 40 cm.
Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45 – 55 km/h în regiunile sudice și de 60 – 70 km/h în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1.700 de metri, temporar viscolind ninsoarea.
Atenționarea cod galben este în vigoare până luni la ora 14.00.
În același timp este în vigoare o atenționare de vreme rea în aproape toată țara, până miercuri la ora 13.00.
În acest interval, vor fi perioade în care se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării, iar în jumătatea de sud se vor acumula cantități, local de peste 15 – 30 l/mp.
Temporar va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent, iar în sudul Câmpiei Române, Bărăgan și Dobrogea vor fi și intervale cu lapoviță și ploaie și se va forma polei.
În a doua parte a săptămânii viitoare, vremea va deveni mai rece decât în mod normal pentru această perioadă.
Local și temporar va mai ninge.