Aura Twarowska: „Despre proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023 știu doar atât...

Aura Twarowska: „Despre proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023 știu doar atât cât am citit în presă“

1
DISTRIBUIȚI

Mezzosoprana Aura Twaroswska s-a născut la 21 noiembrie 1967 la Lugoj și s-a dedicat vieții muzicale încă de la vârsta de 6 ani în orașul natal iar după absolvirea liceului a urmat studiile de canto la Facultatea de Muzică din cadrul Universitătii de Vest, Timișoara si masteratul la Universitatea de Muzică București.

A debutat pe scena Operei Române din Timișoara în rolul titular din opera Carmen de G. Bizet, în anul 1998. Colaborările și turneele internaționale îi facilitează întâlnirea cu teatrele europene, toate acestea conducând la angajarea sa ca solistă a Operei de Stat din Viena în anul 2007. Alături de acest colectiv debutează cu rolul Marcellina din Le Nozze di Figaro în Shanghai, în turneul asiatic al operei vieneze din toamna anului 2007, sub bagheta dirijorului Seiji Ozawa. Ca solistă angajată a acestei instituții a cântat până în prezent aproximativ 400 de spectacole.

Este decorată de către Președintele României cu Ordinul Meritul Cultural, Cavaler al Artelor (în grad de ofițer). În 2004 a primit Premiul Pro Cultura al Prefecturii Județului Timiș pentru merite deosebite în promovarea culturii timișene și în 2009 Premiul Josif Constantin Drăgan oferit de Primăria Municipiului Lugoj, pentru excelență culturală. Este Director Artistic al Concursului International de Canto „Sabin V. Drăgoi” Timișoara. În anul 2016 a inițiat în municipiul Lugoj Festivalul International „Lugoj Classic” manifestare devenită deja tradițională în peisajul cultural local. În anul 2017 Consiliul Local al Municipiului Lugoj conferă mezzosopranei Aura Twarowska titlul de „Cetățean de Onoare”.

În cele ce urmează, am realizat un interviu cu Aura Twarowska din care am aflat o serie de amănunte inedite din cariera muzicală a artistei care în ultimii ani a îmbogățit viața culturală a regiunii noastre.

– Provii dintr-o familie muzicală, unde ai făcut cunoștință cu arta încă din fragedă copilărie. Care sunt primele tale amintiri despre muzică și când ai apărut pentru prima oară în fața publicului?

– Aparițiile muzicale publice sunt mai vechi decât memoriile mele de copil, astfel încât nu o pot localiza, în timp și spațiu, pe prima dintre ele. Dar mă văd, cu ochii minții, cântând la grădinița germană și la biserica în Lugoj, apoi la audițiile clasei de pian din cadrul Școlii de Muzică, sau a celei de canto, de la Școala Populară de Arte din localitate. Au urmat apoi concertele cu Corul „Ion Vidu”, aparițiile în formații artistice ale Liceului „Coriolan Brediceanu”, iar la 18 ani, ca angajată a Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, am devenit muzician profesionist. Ca prima amintire legată de muzică, nu neapărat de o ieșire în public, ar fi o colindă pe care o cântam împreună cu bunicii mei, cândva, înainte de grădiniță…

– În clasa a 12-a ai prezentat Balul Bobocilor și în acea perioadă ai început colaborarea cu corul „Ion Vidu”. Cum era viața muzicală în acei ani?

– Participarea în Corul „Ion Vidu” a fost un pas firesc, normal, pe drumul împlinirii mele ca muzician. Maestrul Remus Tașcău, emblematică figură muzicală lugojană, mi-a fost primul profesor de Teoria Muzicii, în cadrul Școlii de Muzică. Domnia sa m-a învățat să desenez un portativ, să scriu și să citesc notele muzicale, să solfegiez, să mă împrietenesc cu dicteul ritmico-melodic etc. Peste ani, din postura de dirijor al Corului „Ion Vidu”, m-a invitat să mă alătur membrilor corului. Îmi amintesc că făceam repetiții săptămânale, cor mixt sau repetiții pe partide. Era un fel de stagiune lugojană a corului.

În 1985 am înregistrat pentru casa de discuri Electrecord în București, un disc LP cu creații corale semnate Ion Vidu și un disc single cu muzică romantică germană (Franz Schubert, F. Mendelssohn-Bartholdy, Johannes Brahms). Și tot în aceea perioadă, am prezentat Balul Bobocilor Liceului Coriolan Brediceanu, împreună cu colegul meu de an, Bubi, actualul Dr. Mihai Grecu, șeful UPU-SMURD Timiș. Ce n-aș da să am o fotografie de la acel eveniment…

– După terminarea facultății, ai urmat un master la București. Care era diferența dintre viața muzicală de acolo și cea „din provincie“? Ce amintiri frumoase ai din această perioadă?

– Perioada aceea a însemnat consolidarea tehnicii mele de cânt – prin întâlnirea cu profesoara Georgeta Stoleriu, obținerea primelor premii la concursuri naționale și internaționale, și mai ales, lansarea mea artistică. Am debutat, în acel an, la Radiodifuziunea Română, la Ateneul Român, la Opera Națională București, la Sala „Dalles”, la Muzeul „Enescu” etc.

Viața muzicală era mult mai intensă și mai exigentă în București, față de Timișoara, dar mă bucur că marii maeștri pe care i-am întâlnit acolo (Hero Lupescu, Georgeta Stoleriu, Ludovic Bacs, Maria Slătinaru Nistor, Arta Florescu, Grigore Constantinescu) au apreciat „bagajul” cu care am venit pregătită din Timișoara.

– În data de 9 decembrie 1997 ți-ai început cariera la Opera Română Timișoara. Cum vezi acum, la 24 de ani distanță, acel moment?

– În vara lui 1997 am terminat masteratul la București și tot atunci, Elena Gaja, celebra artistă a operei timișorene s-a pensionat. Postul a fost scos la concurs, m-am înscris, iar, la solicitarea comisiei, am prezentat rolul Carmen, din opera cu același nume de G. Bizet. Îmi amintesc că la câteva zile diferență a susținut concurs, pentru un post de soprană, și colega mea de facultate, Nicoleta Colceiar. Amândouă am reușit!

Dacă privesc în urmă, văd acel moment sub forma unui pas, pe un drum. Iar dacă ar fi să îi spun ceva Aurei Twarowska, cea din 1997, i-aș mulțumi pentru încrederea, răbdarea și perseverența cu care a continuat să pașească pe calea artei.

– Ai efectuat multe turnee de mare succes, în diverse țări. Cât de mult te-au ajutat aceste experiențe în clădirea unei cariere de succes? Ce lucruri ai învățat din aceste turnee? Care au fost momentele mai puțin plăcute pe care le-ai experiementat?

– Prin aceste turnee internaționale am câștigat experiență, rezistență vocală și am rodat câteva roluri (operă și vocal-simfonic). Pentru mine turneele au început în Danemarca, Norvegia (cu Corul „Învierea” din Lugoj) a urmat apoi Spania (cu Filarmonicile din Iași, Timișoara și Arad), au continuat cu Italia, Olanda, Belgia, Germania (cu Opera din Timișoara), Cipru (Radiodifuziunea Română) și au culminat cu turneele asiatice în Japonia, Coreea, China, alături de muzicienii Operei din Viena.

Am avut parte de condiții diferite de deplasare (un drum de trei zile și două nopți până în Spania, cu un autocar, sau un zbor business-class până în Shanghai), de cazare (de la bungalow-urile din Chaam, Olanda, la zgârie-norii din Taiwan sau Singapore), de repertoriu (de la roluri mici de operetă la Carmen, Aida, Le Nozze di Figaro, Olandezul zburător sau Requiem-ul lui Verdi). Cele mai grele aspecte pentru voce sunt cele legate de oboseală și alterarea temporală a sănătății (răceli, gripe, migrene etc).

– Din 2007 ai avut o colaborare fructuoasă cu Opera din Viena. Dacă ar fi să faci un top 5 al spectacolelor pe care le-ai susținut acolo, care ar fi acesta?

– Pe primul loc ar fi seria de 10 spectacole „Evgheni Oneghin”, de P. I. Ceaikovski, alături de Anna Netrebko și regretatul Dmitri Hvorostovski. Pe locul secund aș pune seria de spectacole „La fille du régiment”, de G. Donizetti, cu Dame Kiri Te Kanawa, Juan Diego Florez și Carlos Alvarez, spectacol în care am cântat și la pian, pe scenă. Pe locul trei, spectacolul de balet „Mayerling”, în regia și coregrafia lui Kenneth MacMillan în care eu am interpretat rolul artistei Katherina Schratt, amanta împaratului Franz Josef, denumită de austrieci „împărăteasa neîncoronată a Austriei”. Ar urma „Walkiria” lui Richard Wagner, sub bagheta celebrilor dirijori Christian Thielemann și Franz Welser-Möst. Pentru locul cinci nu m-am putut decide între „Jenůfa”, o superbă operă în limba cehă, de Leoš Janáček și „Gala Holender” (spectacolul de adio, după 19 stagiuni în fruntea operei vieneze) unde au participat toți marii muzicieni ai lumii, de la Zubin Mehta, Placido Domingo, Thomas Hampson, la Diana Damrau, Violeta Urmana, Natalie Dessay, Simon Keenlyside, sau Antonio Pappano.

„Din păcate, despre proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023 știu doar atât cât am citit în presă“

– Ce părere ai despre pregătirile pentru Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023? La ce capitole stăm bine… și unde mai avem de „lucrat“?

– Din păcate, despre Proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023 știu doar atât cât am citit în presă referitor la neînțelegerile din cadrul organizației și nemulțumirile oamenilor de cultură din oraș. Nu am fost contactată de cineva din organizație, nu mi s-a cerut părerea, opinia, sau participarea în vreun fel. Faptul că sunt o timișoreancă cu carieră pe una din primele scene de operă ale lumii, absolventă de Studii Postuniversitare de Management Cultural și Doctor în Muzică din 2010, Directorul unui Festival de Artă și a două Concursuri Internaționale de Canto, că reprezint orașul Timișoara din Europa până în Shanghai, Tokyo sau Seul nu e suficient. Există, probabil, artiști și specialiști mult mai importanți decât mine.

Din tot sufletul le doresc succes, atât lor, cât și proiectului! Cât mă privește, voi fi aceeași artistă activă și în 2023, și după 2023, așa cum am fost și până acum!

– Recent ai organizat un spectacol care a marcat ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu.


Cât de greu a fost s[ pui la cale un asemenea eveniment
în vremurile de pandemie pe care le trăim și care a fost feedback-ul?

– A fost foarte simplu: mi-am sunat colegii și i-am întrebat ce părere au despre un Recital Online de Ziua Culturii Naționale/Ziua Eminescu. Toți au fost fericiți și entuziasmați să participe. Nu toți cei cu care am vorbit inițial, au și reușit să participe, din cauza restricțiilor referitoare la accesul în sălile de studiu, întâlnirea într-un spațiu închis cu un corepetitor, sau chiar îmbolnăviri. Colegi din München, Praga, Frankfurt am Main, Brașov au acceptat inițial invitația, dar nu au reușit să facă înregistrările. În final, ne-am strâns artiști din Viena (Austria), București și Timișoara (România), Laussane (Elveția), Paris (Franța), Termoli (Italia) și Atena (Grecia).

Pe tot parcursul organizării, dar și în seara premierei a fost atâta emoție pozitivă între noi, artiștii, și între noi si publicul virtual, cum nici într-un spectacol live nu reușești să creezi. Succesul proiectului a fost mult peste așteptările noastre!

Alături de Alexandru Moisiuc ai apărut pe o compilație specială numită „Jubiläumsbox”, care cuprinde zece opere, editată cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înființarea Operei de Stat din Viena. Ce a reprezentat această apariție pentru tine și cum ai primit această veste?

– Cu încântare și cu modestie. Am fost patru cântăreți români în acel album: bas-baritonul Alexandru Moisiuc și cu mine din Timișoara, celebra soprană Ileana Cotrubaș și bas-baritonul Sorin Coliban (cel care se poate mândri cu faptul că este al doilea solist român care a cântat la Festivalul Wagner de la Bayreuth, după Dimitrie Popovici – Bayreuth)

Ai avut vreodată emoții înaintea unei apariții importante pe scenă? Dacă da, cum ai trecut de ele? Acum mai ai emoții?

– Întodeauna am avut emoții înaintea aparițiilor pe scenă. Și am în continuare. Doar că acum emoțiile sunt diferite de cele de la începutul carierei. În primii ani mă temeam de problemele de tehnică vocală, de eventuale chix-uri, mă întrebam dacă publicul va aprecia ceea ce fac eu etc.

Acum, după 20 de ani de carieră sunt foarte sigură pe vocea, pe tehnica și pe știința mea, deci nu mai am emoții legate de aceste aspecte. În schimb, pentru că am un repertoriu foarte larg de operă, oratoriu, vocal-simfonic și lied, în multe limbi străine (română, italiană, spaniolă, franceză, rusă, cehă, japoneză, chineză, poloneză, daneză, latină, engleză, greacă), mă tem să nu uit textele și să nu greșesc pronunțiile. Dar întotdeauna emoțiile au fost mult mai mici decât bucuria și nerăbdarea de a urca pe scenă.

– Cum vezi tu nivelul culturii muzicale în general în țara noastră? S-a schimbat ceva în ultimii ani, mergem în general „spre bine“, sau nu?

– Eu cred că lumea clasică mondială se îndreaptă spre o schimbare organizațională. A început mai demult, în vest și în țările nordice și va cuprinde centrul Europei, odată cu ieșirea din pandemie. Și mai cred că, alături de câteva țări din sud-estul Europei, România va apela mai târziu la aceste schimări. În România există multe instituții culturale, mai toate finanțate de stat, se face muzică în școli, accesul la cultură este accesibil tuturor (multe spectacole gratuite sau cu preț mic al biletelor), sunt opere și filarmonici în multe orașe, deci nu am avea de ce să ne plângem. Stakeholder-ii sunt cam aceiași cu cei din țările vestice, dar cei care sunt diferiți, chiar fac o mare diferență!

– Ce părere ai de muzica „cultă“ și muzica „pop“? Există muzică „pentru elite“ și „pentru mase“?

– Muzica clasică, prin frumusețea și profunzimea ei, se adresează publicului larg, fiind muzica tuturor, nu doar a elitelor. De asemenea, muzica cultă este o muzică universală, nu doar a unor națiuni.

Începând cu secolul al XIX-lea ne aflăm în plin proces de democratizare și „dezenclavizare” a muzicii clasice, acest gen muzical pe care unii îl consideră încă inaccesibil. Aceștia au nevoie doar de inițiere, de un prim contact, de curajul de a trece pentru prima data pragul unei săli de operă sau de concert și de a renunța la idei preconcepute în încercarea lor de a se apropia de muzica cultă.

Cred ca artișii clasici fac pași considerabili spre publicul potențial: cîntă în spaţii neconvenţionale pentru a-i atrage pe cei care altfel nu vor intra niciodată într-o sală de concert, abordeaza genul muzical „crossover”, care reprezntă creațiile muzicale cuprinse în două sau mai multe clasamente cu genuri muzicale diferite etc.

– Asculți și muzică de factură pop-rock? Care sunt artiștii autohtoni care îți plac la ora actuală și de ce?

– Ascult foarte puțină muzică, în afara studiului și profesiei. Nu știu dacă toți cântăreții fac la fel, dar eu, în timpul liber, caut liniștea. Totuși, familia mea ascultă multă muzică și, indirect, ascult și eu, pe lângă ei. Soțul meu preferă Genesis, Phil Collins și Electric Light Orchestra. Fiul meu, Filip (care e inginer de sunet) și prietena lui, Alessandra, ascultă, în general, muzică veche: Led Zeppelin, Genesis, Pink Floyd, Jethro Tull, Jimi Hendrix, Beatles, Nina Simone, Simon&Garfunkel, The Doors, Queen, dar și alte genuri, de la jazz la heavy metal sau blues rock etc.

Dintre artiștii autohtoni îmi place să urmăresc evoluția formației The Different Class, pentru că solistul trupei, Cris Paul, a fost prietenul lui Filip de la grădiniță și până în prezent. I-am urmărit evoluția muzicală de când a început să studieze  chitara cu Ionuț Dorobanțu, apoi în anii de facultate la București și acum, când se dezvoltă așa frumos. Îi doresc mult succes!

– Care a fost concertul la care ai fost prezentă ca spectator… care te-a marcat cel mai tare în cariera ta și de ce?

– În primul rând, „Trubadurul”, a fost primul spectacol de operă pe care l-am văzut în viața mea, pe scena Operei din Timișoara. Aveam vreo 12-13 ani și m-am îndrăgostit definitiv! De operă și de muzica cultă!  În al doilea rând, recitalul lui Jonas Kaufmann, acompaniat de Helmut Deutsch, pe scena Operei din Viena, când am înțeles că mai am mult de studiat…

– Care sunt principalele atu-uri ale unui muzician „bun“? Cât contează teoria și cât contează „urechea“?

– Teoria, urechea, timbrul și ambitusul vocii, simțul ritmic și armonic, fizicul, talentul, disciplina, perseverența, școala de cânt la care s-a format, șansa, agenția care îl reprezintă… Fiecare dintre caracteristicile de mai sus are o contribuție importantă în definirea unei cariere. Cunosc mulți muzicieni buni, cu voce, talent, disciplină etc, dar care nu au avut șansă. Și invers. Nici nu știu care caz e mai rău…

– Vinil, CD sau streaming. Care din acestea îți sunt pe plac și de ce?

– Nu prea mă pricep la aparate electronice și, de asemenea, călătoresc mult. Ar fi imposibil să car după mine viniluri sau CD-uri. De aceea, streaming!

„Îmi place să mă uit seara, de la ora 21, la un film“

– Cum arată o zi tipică în viața ta? Cât timp petreci „on duty“ și cum te relaxezi?

– Sunt un caz fericit, pentru că ma relaxez când sunt on duty, lucrez ceea ce îmi place. Munca mea e și pasiunea mea. Si asta îmi ocupă mult timp. Aș zice, în medie, 10 ore pe zi. Pentru că ceea ce se vede este doar vârful iceberg-ului. În afara aparițiilor publice este multă muncă: studiu, corepetiții, învățat texte, regie, probe de costume, citire de partituri și literatură de specialitate, cursuri de limbi străine, ascultat muzică, organizare, calătorii, scris proiecte și lucrări, filmări, înregistrări, socializare etc.

Îmi place să mă uit seara, de la ora 21, la un film. Si o ciudățenie: niciodată, la revenirea acasă după un turneu sau o deplasare dificilă, nu îmi desfac geamantanul în prima zi.

– Care este mesajul tău pentru melomani în vremurile de pandemie pe care le traversăm? Crezi că „după”… scena muzicală va arăta la fel ca în trecut?

– Tempora mutantur!

A fost dificil pentru unii artiști si manageri să iasă din cunoscut, să se îndepărteze de calea bătătorită și să caute noi căi de manifestare artistică. Eu nu am stat deloc pe gânduri, ci chiar din primăvara lui 2020 am inițiat proiectul „Nu lăsăm muzica să tacă”. Atât căt s-a putut, în condiții de distanțare socială și de limitare a circulației, am continuat să fac înregistrări și să le distribui online și am invitat alături de mine prieteni artiști din întreaga lume. Dezvoltarea realitatii virtuale este, probabil, unul dintre rarele puncte pozitive ale acestei perioade întunecate și reprezintă puntea de legătură cu publicul, fără de care artistii ar disparea din conștiinta publică.

Cred că în anii care urmează vom vedea cum Covid-19 va face, în domeniul artelor spectacolului, victime și învingători. Învingătorii vor fi aceia care au știut să se reinventeze și să se adapteze la noua realitate!

Mulțumesc tuturor iubitorilor de muzică clasică, tuturor fanilor, pentru că au urmărit cu interes proiectele din seria „Nu lăsăm muzica să tacă” și că și-au arătat aprecierea, nu prin aplauze, de data aceasta, ci prin miile de vizionări, like-uri și mesaje.

– Trăim vremuri complicate și imprevizibile. Și totuși voi încheia acest interviu cu o întrebare clasică: ce planuri de viitor ai?

– Trecând prin experiența 2020, mă cenzurez la a face planuri și prognoze. Mă bucur de fiecare proiect care se întâmplă și mă pregătesc pentru următorul. Știu că pare ireal, dar am atât de mult de lucru și de studiat, încât singura relaxare pe zi e filmul de la ora 21. La ce anume lucrez? Permiteti-mi să vă surprind prin fiecare proiect în parte, la vremea lui.

1 COMENTARIU

  1. Nu va intra in cap ca nu trebuie sa existe capitala asta in timisoara? Sunteti chiar batuti in cap?? Timisoara e dormitor de studenti si corporatisti, nu capitala culturala IN PLM

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.